Agenția de rating Moody's trage un puternic semnal de alarmă și arată faptul că economia SUA se clatină serios sub impactul măsurilor luate de către Donald Trump. Specialiștii arată faptul că tarifele impuse de Donald Trump față de Europa și principalii parteneri economici ai SUA vor zdrucina serios economia mondială, iar dacă America se va prăbuși, atunci va urma o criză economică de proporții colosale, informează Financial Times.
„Evoluția agendei politice a guvernului SUA privind comerțul, imigrația, impozitele, cheltuielile federale și reglementările ar putea remodela părți ale economiei americane și globale cu consecințe semnificative pe termen lung”, arată Moody's.
„Puterea fiscală este pe cale să continue declinul multianual” și există ”riscuri din ce în ce mai mari ca deteriorarea puterii fiscale a SUA să nu mai fie pe deplin compensată de puterea sa economică extraordinară... De fapt, slăbirea fiscală va persista probabil chiar și în scenarii economice și financiare foarte favorabile”.
Impact negativ al tarifelor lui Donald Trump
„Impactul negativ al tarifelor ridicate pe termen lung, al reducerilor fiscale fără acoperire şi al riscurilor economice semnificative a redus şansele ca aceste puncte forte să continue să compenseze deficitele bugetare în creştere şi sustenabilitatea tot mai scăzută a datoriei”, a precizat Moody’s.
Raportul apare într-un moment în care sporesc incertitudinile pe pieţele financiare americane, după decizia preşedintelui Donald Trump de a impune taxe vamale partenerilor comerciali cheie, provocând îngrijorări în rândul investitorilor privind presiunile asupra preţurilor şi încetinirea semnificativă a creşterii economiei.
"Chiar şi într-un scenariu pozitiv economic şi financiar, accesibilitatea datoriei rămâne semnificativ mai slabă decât în cazul altor ţări cu rating suveran "AAA", se arată în comunicatul Moody's.
Crește datoria SUA
Ponderea datoriei ca procent din PIB ar urma să crească la aproximativ 130% până în 2035, de la aproape 100% în 2025, în timp ce plata dobânzilor va reprezenta 30% din venituri până în 2035, de la 9% în 2021, apreciază agenţia de evaluare financiară.
Moody's este singura mare agenţie care menţine ratingul SUA la "AAA", deşi a înrăutăţit perspectiva în 2023, din cauza deficituui bugetar ridicat.
Comentează