Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agenţia Naţională Anti-Doping: Trei handbaliste de la Corona Brașov, suspectate de utilizarea unei metode interzise

ASC Corona Brașov

Agenţia Naţională Anti-Doping a anunţat, marți, 19 noiembrie, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, că trei handbaliste ale echipei Corona Braşov, ale căror nume nu au fost dezvăluite, sunt suspectate de utilizarea terapiei cu laser intravenos, interzisă de regulamentul WADA, anunță MEDIAFAX.

Deși în comunicatul emis nu au fost dezvăluite numele sportivelor, s-a aflat despre cine este vorba: Cristina Laslo, Bianca Bazaliu şi Daciana Hosu. Primele două jucătoare făceau parte din lotul naţional al României, care va decola miercuri, 20 noiembrie, cu destinaţia Japonia, acolo unde se va desfăşura Campionatul Mondial.

Citește și: Dan Barna trece la atac: ‘Are un tupeu special. Îl sfătuiesc să rămână în barca lui’

"Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a notificat trei sportive de la clubul de handbal Corona Braşov ca fiind suspectate de utilizarea unei metode interzise. Sportivele au fost informate în scris cu privire la drepturile de care beneficiază în gestionarea cazurilor. În ceea ce priveşte informarea publică, procedura de gestionare a cazurilor este reglementată de prevederi stricte din Codul Mondial Anti-Doping şi Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată

În conformitate cu prevederile în vigoare, la momentul rămânerii definitive a unor decizii în aceste cazuri, ANAD va comunica de îndată soluţiile finale, iar aceste informaţii vor include detalii cu privire la: disciplina sportivă, numele persoanelor implicate, metoda interzisă precum şi consecinţele impuse", se arată în comunicatul emis de ANAD.

Cristina Laslo şi Bianca Bazaliu vor rămâne acasă, urmând a fi înlocuite de alte două jucătoare, la alegere dintre Elena Dache, Patricia Vizitiu, Anca Polocoşer, Laura Chiper şi Aneta Udriştoiu.

Citește și: Teodorovici îi cere demisia lui Cîțu de la ministerul de Finanțe:’A sabotat cursul de schimb’

Informaţia a fost confirmată chiar de preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu. "Da, este adevărat. Cele două fost notificate de către ANAD şi vor rămâne acasă. Nu avem de ce să riscăm", a spus Dedu, pentru Telekom Sport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.