Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aglomerație în Delta Dunării: Toate cele 9.000 de locuri de cazare sunt ocupate

MFE
Delta Dunării pelicani

Cele aproape 9.000 de locuri de cazare din Delta Dunării sunt supraîncărcate, a declarat preşedintele Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, care a apreciat drept normale controalele efectuate în această perioadă de autorităţile judeţului privind modul de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, potrivit Agerpres.

Ţibuleac a apreciat că Delta Dunării se menţine într-o zonă de siguranţă în ceea ce priveşte pandemia cu noul coronavirus, având în vedere numărul redus de cazuri de infectări.

"Cele aproape 9.000 de locuri de cazare sunt supraîncărcate. Din fericire, nu avem un turism de week-end, ci un turism de toată săptămâna. Operatorii nu au mărit preţurile, iar Delta în sine asigură distanţarea socială şi siguranţa sanitară", a afirmat preşedintele AMDTDD.

Referindu-se la controalele efectuate de autorităţile statului la finele săptămânii trecute privind modul în care se respectă măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus, Ţibuleac a afirmat că rezultatul acestora dovedeşte că se respectă normele de siguranţă în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Citește și: EXCLUSIV VIDEO Cutremur major în Poliție! Scandal fără precedent: Mașini care circulă fără ITP valabil

"Lipsa amenzilor înseamnă că marea majoritate a proprietarilor unităţilor de cazare respectă măsurile de siguranţă sanitară. Nu vreau să comentez intensitatea acestor măsuri, dar evident că e necesară până la un punct, acela în care nu afectăm major un business. Activitatea de turism a fost afectată în timpul stării de urgenţă, dar şi acum, având în vedere că restaurantele sunt închise, iar numărul persoanelor care se pot afla la un anumit moment pe o terasă este limitat", a mai spus preşedintele AMDTDD.

Ţibuleac a amintit că şi turiştii trebuie să respecte regulile pe care le aduc la cunoştinţă agenţii economici.

"Am discutat cu proprietari care spun că nu au cum să le impună turiştilor să respecte regulile. Vizitatorii trebuie să înţeleagă că sunt parte a acestui efort de a preveni răspândirea coronavirusului şi îi îndemn să semnaleze autorităţilor situaţiile în care nu se respectă măsurile de siguranţă", a menţionat Cătălin Ţibuleac.

El a făcut un apel la micii transportatori pentru a evita aglomerările la îmbarcarea şi debarcarea călătorilor din ambarcaţiunile mici şi a menţionat că şi în bărcile de agrement trebuie să se respecte măsurile de siguranţă.

În perioada 3-5 iulie, autorităţile tulcene au verificat 290 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate şi au aplicat 89 de sancţiuni în valoare totală de 25.000 de lei, dar niciuna dintre ele nu a fost dată pentru nerespectarea legislaţiei de prevenire şi limitare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, potrivit Prefecturii judeţului Tulcea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.