Păstrăvăriile din judeţul Mureş, cum este şi cea de la Ibăneşti, pe Valea Gurghiului, au devenit extrem de aglomerate în ultimele zile, întrucât oamenii cred că dacă mănâncă peşte în noaptea de Revelion vor trece prin noul an "ca peştele prin apă", în sensul că vor avea succes şi vor depăşi uşor dificultăţile apărute, conform Agerpres.
"Acum se stă la rând la păstrăv fiindcă este perioada Revelionului şi pe fiecare masă trebuie să fie un peşte, de preferat un păstrăv, aşa zice tradiţia. Să trecem prin noul an cum trece peştele prin apă, adică mai uşor. Oamenii nu sunt deranjaţi că trebuie să stea la coadă, probabil se aşteptau, şi nici nu sunt supăraţi că toate produsele s-au scumpit. Preţul a crescut cu 2 lei la kilogram pentru că a crescut foarte mult costul de producţie la noi, 30 de lei e un preţ mediu, consider eu, raportat la cheltuielile pe acare le avem cu creşterea lor. În magazin e mult mai scump acum. Noi ne limităm la preţul acesta deocamdată, sper să nu fim nevoiţi să mai creştem pe viitor. Clienţii vin de peste tot, de lângă Târgu Mureş, din zona de câmpie a judeţului, de prin apropiere", a declarat presei administratorul păstrăvăriei din Ibăneşti, Ionuţ Todoran.
Pe lângă păstrăvul proaspăt, Păstrăvăria de pe Valea Gurghiului oferă şi o variantă conservată în ulei de floarea soarelui sau în sos de roşii, după o reţetă proprie.
"Facem şi conserve de păstrăv, deoarece există cerere. Oamenii au fost foarte încântaţi, deoarece termenul de valabilitate este de un an de la data producţiei. Peştele conservat trebuie să fie pregătit foarte bine în cuptor, la o temperatură foarte mică, între 9 şi 12 ore, după ce iniţial a fost lăsat în apă cu oţet, pentru macerarea oaselor. Un borcan conţine între 270 şi 300 de grame de păstrăv şi preţul este de 25 de lei", a explicat Bianca Todoran, care lucrează la aceeaşi afacere de familie din Ibăneşti.
Aglomerație mare la păstrăvării! De Revelion se spune că dacă mănânci pește treci prin noul an 'ca peştele prin apă', în sensul că vor avea succes
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

241
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
241

862
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
862

699
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
699

5.121
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
5.121

1.253
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.253

1.440
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.440

22
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
22

19
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
19

21
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
21

1.764
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.764

1.078
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.078

4.211
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.211

46
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
46

















Comentează