Agresorul de la Munchen are probleme psihice şi este consumator de droguri

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-05-2016

Actualizat: 10-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: dw.com

Germanul care a înjunghiat mortal o persoană şi a rănit alte trei marţi dimineaţa într-o gară din Grafing, în apropiere de Munchen, în sudul Germaniei, suferă de tulburări psihice şi este consumator de droguri, a declarat ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann, care a exclus posibilitatea ca în spatele atacului să se afle o motivaţie islamistă, transmite DPA. Anchetatorii au indicat anterior că investighează o eventuală motivaţie politică a atacului după ce presa a relatat că martori oculari l-au auzit pe agresor strigând 'Allah Akbar'. Joachim Herrmann a afirmat însă, după şedinţa guvernului regional, că agresorul, care a recunoscut atacul, se află în mod evident într-o stare psihică precară, conform Agerpres.

 

Potrivit anchetatorilor, germanul de 27 de ani s-a repezit cu un cuţit asupra a patru bărbaţi, cu vârste între 43 şi 58 de ani, într-o gară din Grafing, în jurul orei ocale 05.00 (03.00 GMT). Victimele încercau să se îmbarce într-un tren spre capitala bavareză Munchen, situată la o distanţă de circa 30 km.

 

Una dintre victime, un bărbat de 56 de ani, a decedat la spital, iar o alta se află în stare critică.

 

Suspectul, care era desculţ în momentul atacurilor, a fost arestat şi dezarmat la locul faptei.

 

Primarul din Grafing, Angelika Obermayr, a declarat, pentru un post de televiziune, că atacul i-a şocat profund pe locuitorii acestui 'orăşel extrem de liniştit'. 'Aşa ceva este complet nou şi îi şochează profund pe oamenii de aici', care au mai văzut asemenea orori numai la televizor, a afirmat ea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri