Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agricover Credit IFN a înregistrat anul trecut un profit net de 40,168 milioane lei

facebook.com
genti cu bani

Agricover Credit IFN a înregistrat anul trecut un profit net de 40,168 milioane lei, reprezentând o creştere cu 21% faţă de 2018, informează marţi compania.

Valoarea creditelor acordate în 2019 a fost de 1,88 miliarde lei (plus 16%), în timp ce numărul clienţilor activi a ajuns la 3.434, în creştere cu 23% faţă de 2018, informează Agerpres.

"De 12 ani susţinem eficient agricultura românească şi am devenit prima opţiune a fermierilor atunci când se gândesc la finanţarea afacerilor. În 2019 am continuat creşterea sustenabilă prin dezvoltarea portofoliului de clienţi, fermieri mici şi medii, şi împreună cu Agricover SA am dezvoltat produse noi, de sinergie. Cu ajutorul unei echipei comerciale puternice continuăm să oferim soluţii specializate la nivel naţional, răspunzând nevoilor specifice de finanţare ale partenerilor noştri, fermierii," a declarat Robert Rekkers, director general, Agricover Credit IFN.

Potrivit comunicatului companiei, la 31 decembrie 2019, profitul operaţional s-a situat la 46,684 milioane de lei, în creştere cu 21% faţă de cel obţinut în 2018. Compania a raportat de asemenea capitaluri proprii de 297,78 milioane de lei, în urcare cu 35%, o rată de adecvare a capitalului (conform normelor BNR) de 25%, în creştere cu 12%, şi credite neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile de 1,3% din portofoliu.

Pentru a asigura necesarul de fonduri destinate finanţării fermierilor, compania şi-a menţinut parteneriatele solide cu băncile locale prin extinderea liniilor de credit existente, dar şi cu partenerii internaţionali consacraţi precum International Finance Corporation, European Investment Bank, European Investment Fund, Black Sea Trade and Development Bank, International Investment Bank, ResponsAbility, European Bank for Reconstruction and Development (EBRD), valoarea totală a fondurilor accesate în 2019 fiind de 1,571 miliarde de lei.

Produsele inovative de sinergie dezvoltate, care răspund nevoilor specifice ale fiecărui segment din agricultură, au reprezentat motorul creşterii pentru anul 2019. Astfel, produsele "Cash Discount" şi "Creditul 1X2", două soluţii unice de creditare de sinergie ale Agricover, au fost extrem de bine primite de fermieri pe parcursul anului 2019, iar "Motorină cu plata la recoltă" - soluţie oferită prin intermediul unui credit negarantat dedicat exclusiv finanţării achiziţiei de motorină - rămâne unul dintre cele mai accesate.

Pentru anul 2020 Agricover Credit IFN îşi propune să continue strategia de creştere axată pe optimizarea portofoliului de produse cu o atenţie specială pentru agricultura sustenabilă şi dezvoltarea de noi parteneriate strategice, pentru a răspunde nevoilor reale ale fermierilor, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a agriculturii româneşti.

Agricover Credit IFN - subsidiară a Agricover Holding - este prima instituţie financiară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic. Compania a înregistrat o creştere rapidă ajungând, în numai câţiva ani, să fie unul dintre jucătorii cheie în finanţarea producătorilor agricoli.

Agricover Holding reuneşte activităţile de Agri-Business, Agri-Finance şi Agri-Food. Cu un model de business puternic integrat, Agricover este o verigă cheie ce susţine eficienţa întregului lanţ valoric din agricultură, oferind soluţii specializate pentru dezvoltarea afacerilor fermierilor din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.