DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Agroland, cel mai mare retailer de produse agricole, preia fermele Avicola de la Mihăileşti

pui

Compania Agroland a preluat activitatea platformei Avicola Mihăilești, producător de ouă de consum și pui de o zi, care include șase ferme, aflate pe o suprafață de 30 ha, în județul Giurgiu.

În prezent, aici sunt crescute peste 200.000 de păsări. Agroland va începe aici producția puilor de o zi pe care îi comercializează în magazinele din cadrul rețelei. Astfel, se realizează integrarea pe verticală a activității, cu efecte pozitive multiple: creșterea calității produselor, un control mai bun al costurilor și o îmbunătățire semnificativă a marjelor de profit. În consecință, compania va renunța treptat la o bună parte din importurile de pui și se va concentra pe creșterea animalelor la nivel local. Preluarea activelor Avicola Mihăilești marchează și intrarea Agroland pe piața producătorilor de ouă de consum, care în 2019 se ridica la aproximativ 170 milioane de euro, în România. Potrivit prognozelor Agroland, preluarea activității Avicola Mihăilești va majora cifra de afaceri a companiei cu circa 3,5 milioane euro în 2021, ceea ce semnifică 10% din totalul cifrei anuale de afaceri, potrivit mediafax.ro.

Citește și: VIDEO Un fost judecător militar explică DE CE NU VREA Klaus Iohannis să declare starea de urgență

Preluarea fermelor din Mihăilești face parte din strategia de dezvoltare a companiei pe termen mediu și lung, având ca piloni principali: extinderea rețelei de magazine, un nou format al acestora, creșterea gamei de produse comercializate și accesarea pieței de capital prin listarea la Bursa de Valori București.

În prezent, pe platforma avicolă Mihăilești lucrează 90 de persoane, implicate în creșterea de pui vii și producția de carne și ouă de consum. Printre clienții fermelor se află mari lanțuri de supermarketuri din țară și străinătate, printre care și Lidl România, care achiziționează ouă de consum. Reprezentanții Agroland estimează că în 2021, producția de ouă de consum a Avicola Mihăilești se va situa la 30 de milioane.

Citește și: SUA au luat decizia care provoacă ALERTĂ la Beijing: președintele Chinei amenință cu războiul

Agroland este cea mai mare rețea de magazine agricole din România, are capital 100% românesc și a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș. În prezent, rețeaua Agroland are 247 de unități, localizate în 28 de județe, și 400.000 de clienți unici/ an. Agroland a înregistrat o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, la finele lui 2019, și are 220 de angajați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.