Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat sâmbătă că încearcă să afle informaţii despre directorul general al centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată sub ocupaţie rusă, despre care compania de stat ucraineană Energoatom a anunţat că a fost reţinut de o patrulă rusă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Am contactat autorităţile ruse şi cerem clarificări", a declarat un purtător de cuvânt al AIEA.
O patrulă rusă l-a reţinut pe directorul centralei nucleare de la Zaporojie, Ihor Muraşov, în timp ce acesta se deplasa cu maşina de la centrală, cea mai mare din Europa, către oraşul Enerhodar, vineri, la ora locală 16:00, potrivit declaraţiilor şefului Energoatom, Petro Kotin.
Directorul Muraşov ''a fost scos din maşină, a fost legat la ochi şi dus într-o direcţie necunoscută", a spus Kotin.
Rusia nu a comentat public informaţia, scrie Reuters.
Kotin a mai declarat că s-a adresat şefului AIEA, Rafael Grossi, pentru ca acesta să ia "rapid toate acţiunile la îndemână pentru a-l elibera de urgenţă" pe Muraşov.
Kotin a scris pe contul său de Telegram că nu se ştie deocamdată ce s-a întâmplat mai departe cu Muraşov, care este ''responsabilul principal şi exclusiv pentru siguranţa nucleară şi în ceea ce priveşte radiaţiile'' la centrală, iar reţinerea sa ''pune în pericol siguranţa funcţionării celei mai mari centrale nucleare din Ucraina şi din Europa".
Totodată, Kotin le-a cerut forţelor ruse "să înceteze imediat actele de terorism nuclear faţă de managementul şi personalul" centralei Zaporojie şi să-l elibereze pe Muraşov.
AIEA cere explicaţii autorităţilor ruse în legătură cu dispariţia directorului centralei nucleare ucrainene Zaporojie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
14

1.573
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
1.573

56
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
56

1.277
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.277

3.781
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.781

1.937
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.937

73
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
73

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.276
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.276

60
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
60

3.282
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.282

61
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
61

2.684
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.684

















Comentează