Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

AIEA confirmă sechestrările făcute de Rusia în centrala Zaporojie și dă alerta: Încă nu se știe nimic de ei

Agerpres - Reuters
AIEA

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat reţinerea de către forţele ruse a altor doi angajaţi ucraineni de la centrala nucleară Zaporojie (din sudul Ucrainei), aflată sub controlul Rusiei, relatează miercuri DPA. Un director adjunct al centralei nucleare şi alţi doi angajaţi au fost reţinuţi recent. În timp ce directorul adjunct a fost eliberat, ceilalţi doi sunt sechestraţi, indică AIEA.

Directorul general al agenţiei, Rafael Grossi, şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la recentele reţineri a altor doi membri ai personalului, sechestrări confirmate de AIEA. 'Aceasta este o altă evoluţie îngrijorătoare care sper sincer că va fi rezolvată rapid', a adăugat el.

Şeful centralei nucleare Zaporojie fusese reţinut temporar de către partea rusă, dar a fost eliberat la începutul acestei luni.

La 11 octombrie, Kievul anunţa sechestrarea lui Valeri Martîniuk, director adjunct pentru resurse umane la centrala Zaporojie pe fondul procedurii declanşate de Moscova pentru însuşirea uzinei.

Câţiva experţi AIEA se află la centrala Zaporojie pentru monitorizarea situaţiei. Deşi aceasta se află sub controlul forţelor ruse, ea activează în continuare cu personal ucrainean.

În urmă cu o zi, compania de stat pentru energie nucleară din Ucraina, Energoatom, anunţase că şeful departamentului de tehnologie a informaţiei, Oleh Kostiukov, şi Oleh Oşek, consilier al directorului uzinei, au fost sechestraţi luni.

'În prezent, nu se ştie nimic despre locul în care ei s-ar putea afla sau despre starea lor', se arată într-un comunicata companiei postat pe Telegram.

Energoatom ceruse şefului AIEA, Rafael Grossi, şi întregii comunităţi internaţionale 'să ia toate măsurile posibile' pentru a ajuta la eliberarea celor doi responsabili ucraineni.

Moscova şi Kievul se acuză reciproc de bombardamente în perimetrul uzinei, care se află nu departe de linia frontului, ceea ce suscită îngrijorări în legătură cu posibilitatea unei catastrofe de genul celei de la Cernobîl.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.