Airbus a anunţat luni că a întâmpinat „probleme de calitate” la panourile metalice produse de unul dintre subcontractorii săi pentru modelul său de succes A320, afirmând că acest incident a fost „identificat” şi „limitat”, informează AFP, scrie News.ro.
Airbus „inspectează toate avioanele potenţial afectate, ştiind că doar o parte dintre ele vor trebui să facă obiectul unor măsuri suplimentare”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a producătorului european, confirmând informaţii apărute în presă care au făcut ca acţiunile companiei să scadă la Bursa de Valori din Paris.
Anunţul a venit după ce flotele Airbus tocmai reveniseră luni la operaţiuni normale, după ce producătorul european de avioane a implementat modificări de software mai rapid decât se aştepta, evitând o criză prelungită legată de descoperirea unei erori informatice legate de radiaţiile solare. Zeci de companii aeriene din Asia şi Statele Unite au declarat că au efectuat o actualizare rapidă a software-ului, ordonată de Airbus şi impusă de autorităţile de reglementare globale, după ce a apărut o vulnerabilitate la erupţiile solare într-un incident recent în zbor al unui avion JetBlue A320.
Acum, Airbus a descoperit o problemă de calitate industrială care afectează panourile fuselajului a câtorva zeci de aeronave din familia A320, au declarat luni surse din industrie citate de Reuters.
Defectul de producţie suspectat întârzie unele livrări, dar nu există indicii imediate că ar fi afectat aeronavele aflate în serviciu, au declarat sursele, sub acoperirea anonimatului.
Context
Problema a apărut în contextul în care Airbus îşi intensifică eforturile pentru a îndeplini obiectivele ambiţioase de livrare pentru acest an. Surse din industrie au declarat că producătorul de avioane a livrat 72 de aeronave în noiembrie, mai puţine decât se aşteptau mulţi analişti, aducând totalul pentru anul acesta la 657.
Obiectivul pentru acest an este de „aproximativ 820” de livrări, ceea ce înseamnă că ar trebui să atingă o performanţă record de peste 160 de avioane în decembrie.
Recordul pentru ultima lună a anului a fost de 138 în 2019.






























Comentează