Airbus şi SCOPA vor produce elicoptere în Arabia Saudită

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 19-06-2023

Actualizat: 19-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: reuters.com/

Airbus şi SCOPA vor produce elicoptere în Arabia Saudită.

Compania din domeniul apărării SCOPA din Arabia Saudită a semnat un acord cu grupul aeronautic european Airbus ce prevede producerea în comun de elicoptere civile şi militare în regat, a informat luni la postul saudit de televiziune directorul general al SCOPA, Fawaz Alakeel, transmite Reuters.

Acordul a fost anunţat în marja forumului de investiţii Arabia Saudită - Franţa, care are loc în timpul vizitei prinţului moştenitor din Arabia Saudită, Mohammed bin Salman, în Franţa, conform Agerpres.

Primele elicoptere produse în comun de SCOPA şi fabricile Airbus din Arabia Saudită vor fi văzute în următoarele 24 de luni după Salonul mondial de apărare din februarie, unde a fost discutat proiectul, a declarat Fawaz Alakeel. Acesta a adăugat că SCOPA se aşteaptă să producă peste 100 elicoptere, urmând să fie create în regat 8.500 de locuri de muncă.

Fără a da detalii suplimentare, şeful SCOPA a declarat că firma se aşteaptă în următorii 20 de ani la investiţii de peste 6,67 miliarde de dolari.

Divizia de elicoptere a grupului aeronautic european Airbus a raportat recent o creştere a livrărilor cu 2% anul trecut, la 344 unităţi, consolidându-şi poziţia de cel mai mare producător mondial de elicoptere comerciale, după ce a avut un total net de 362 de comenzi.

Înainte de anulări, divizia Airbus obţinuse anul trecut 374 comenzi brute, se arată într-un comunicat al grupului aeronautic european.

Airbus Helicopters, care concurează cu Bell - subsidiara Textron, şi cu AgustaWestland - parte din grupul italian Leonardo, a anunţat că şi-a asigurat anul trecut 52% din piaţa civilă globală şi semi-publică - servicii operate sau deţinute de guverne, cum ar fi ambulanţele aeriene şi poliţia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri