Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Al doilea film inspirat din serialul 'Downton Abbey' va fi lansat în martie 2022

filme, cinema, cinematograf

Cel de-al doilea film inspirat din popularul serial TV "Downton Abbey" se va intitula "A New Era" şi va fi lansat în cinematografe în martie 2022, au anunţat joi producătorii peliculei, informează DPA.

Iniţial, lansarea acestei producţii cinematografice era programată pentru decembrie 2021. Actorii Maggie Smith, Hugh Binneville, Laura Carmichael, Jim Carter, Michelle Dockery şi Elizabeth McGovern îşi vor relua rolurile pe care le-au interpretat atât în serialul "Downton Abbey", cât şi în primul film inspirat din acesta, care a avut acelaşi titlul cu producţia TV şi a fost lansat pe marile ecrane în 2019, potrivit agerpres.ro.

Hugh Dancy, Nathalie Baye şi Dominic West se vor alătura distribuţiei din noul lungmetraj.

O secvenţă din "Downton Abbey: A New Era" a fost prezentată la evenimentul CinemaCon din Las Vegas şi a inclus câteva imagini care prezentau o nuntă.

Serialul TV original "Downton Abbey", difuzat între anii 2010 şi 2015, s-a bucurat de o popularitate uriaşă în lumea întreagă şi prezintă aventurile prin care trec membrii unei familii aristocratice britanice şi angajaţii lor, din 1912 până la sfârşitul anului 1925. Acţiunea se petrece la conacul familiei Crawley din comitatul Yorkshire.

Creatorul serialului, Julian Fellowes, a scris scenariul pentru noul lungmetraj, a cărui regie este asigurată de Simon Curtis, cunoscut pentru filmul "My Week With Marilyn".

Primul lungmetraj inspirat din celebrul serial TV a fost lansat pe marile ecrane în 2019 şi a prezentat o vizită regală la conacul Downton Abbey al familiei Crawley. Filmul a fost bine primit de criticii de specialitate, care l-au considerat o continuare decentă, deşi mai puţin spectaculoasă, a serialului original.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.