DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Al doilea proces în care Dragnea vrea DIZOLVAREA PSD Teleorman îi aduce acestuia și PRIMA 'plimbare' la instanță după ridicarea stării de urgență

Inquam Photos / George Calin
liviu dragnea

Tribunalul București reia, joi, la al doilea termen, judecarea dosarului civil în care Liviu Dragnea solicită judecătorilor dizolvarea PSD Teleorman și în care este chemat în judecată și PSD.

Acțiunea a fost depusă de Liviu Dragnea la Tribunalul Teleorman 28 august 2019 dar dosarul a fost declinat de judecători și a fost înregistart la Tribunalul București în 10 februarie 2020.

A avut un prim termen în perioada stării de urgență, astfel că procesul a fost amânat.

La termenul de joi al dosarului, spun surse judiciare, Liviu Dragnea va fi scos din penitenciar și adus la instanță pentru a explica motivele acțiunii sale în fața judecătorilor.

Obiectul dosarului îl reprezintă ”partide politice dizolvare persoană juridică – art.253 CC. – declinare”.

În 9 octombrie 2019 Tribunalul Teleorman a admis ”excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman - Secţia Civilă, invocată din oficiu” și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Instanța din urmă a declinat de asemenea cauza iar acum dosarul se judecă la Tribunalul București.

La a doua tentativă

Acesta este al doilea dosar în care fostul lider al PSD se ia ”la trântă” cu partidul pe care l-a condus. În primul dosar acesta a pierdut irevocabil acțiunea după ce Curtea de Apel București a respins în decembrie 2019 apelul din primul dosar.

Liviu Dragnea contesta în procesul pierdut alegerea Vioricăi Dăncilă în funcţia de preşedintă a PSD şi cerea dizolvarea formaţiunii. Instanţa a respins, în primă instanţă, solicitarea lui Dragnea, însă fostul şef PSD a contestat decizia la Curtea de Apel.

Logica lui Dragnea

În demersul său, Liviu Dragnea invoca dosarul angajărilor fictive care i-a adus 3 ani şi şase luni de condamnare şi executare la Rahova. Se pare că a încercat să obţină o revizuire a sentinţei - o cale de atac extraordinară.

În cererea de intervenţie adresată instanţei, Dragnea susține că, având în vedere că cele două angajate DGASPC care au lucrat la PSD Teleorman au comis fapte de fraudă, activitatea organizaţiei judeţene a fost ilicită în perioada 2006-2012, ceea ce duce, potrivit legii, la dizolvarea acesteia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.