Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alcaraz şi Djokovic, calificaţi în turul 3 la Roland Garros

eurosport.com
carlos alcaraz

Spaniolul Carlos Alcaraz, liderul mondial, şi sârbul Novak Djokovic, nr.3 mondial, s-au calificat în turul 3 al turneului de tenis de Mare Şlem de la Roland Garros, după victoriile obţinute miercuri, informează AFP, potrivit Agerpres.

Alcaraz a trecut în patru seturi, 6-1, 3-6, 6-1, 6-2, de japonezul Taro Daniel (112 ATP) şi îl va întâlni în faza următoare a competiţiei pe canadianul Denis Shapovalov (32 ATP), care l-a eliminat, la rândul său, pe italianul Matteo Arnaldi, cu 6-2, 3-6, 6-3, 6-3.

La rândul său, Novak Djokovic s-a impus fără probleme în faţa ungurului Marton Fucsovics (83 ATP), cu 7-6 (7/2), 6-0, 6-2.

În faza următoare, Djokovic (36 ani), care este unul din cei doi favoriţi ai turneului alături de Alcaraz, va da piept cu spaniolul Alejandro Davidovich (34 ATP), care a trecut la rândul său de francezul Luca Van Assche cu 6-4, 6-3, 7-6 (8/6).

Rezultate complete de miercuri:

Simplu masculin (turul 2):

Carlos Alcaraz (Spania/Nr.1) bat Taro Daniel (Japonia) 6-1, 3-6, 6-1, 6-2

Novak Djokovic (Serbia/Nr.3) - Marton Fucsovics (Ungaria) 7-6 (7/2), 6-0, 6-3

Andrei Rublev (Rusia/N.7) - Corentin Moutet (Franţa) 6-4, 6-2, 3-6, 6-3

Denis Shapovalov (Canada/Nr.26) - Matteo Arnaldi (Italia) 6-2, 3-6, 6-3, 6-3

Lorenzo Musetti (Italia/Nr.17) - Alexander Şevcenko (Rusia) 6-1, 6-1, 6-2

Cameron Norrie (Marea Britanie/Nr.14) - Lucas Pouille (Franţa) 6-1, 6-3, 6-3

Fabio Fognini (Italia) - Jason Kubler (Australia) 6-4, 7-6 (7/5), 6-2

Sebastian Ofner (Austria) - Sebastian Korda (SUA/Nr.24) 6-3, 7-6 (7/1), 6-4

Diego Schwartzman (Argentina) - Nuno Borges (Portugalia) 7-6 (7/3), 6-4, 6-3

Stefanos Tsitsipas (Grecia/Nr.5) - Roberto Carballes (Spania) 6-3, 7-6 (7/4), 6-2

Alejandro Davidovich (Spania/Nr.29) - Luca Van Assche (Franţa) 6-4, 6-3, 7-6 (8/6)

Juan Pablo Varillas (Peru) - Roberto Bautista (Spania/Nr.19) 1-6, 4-6, 6-3, 6-1, 6-1

Hubert Hurkacz (Polonia/Nr.13) - Tallon Griekspoor (Olanda) 6-3, 5-7, 6-7 (13/15), 7-6 (7/5), 6-4

Karen Hacianov (Rusia/Nr.11) - Radu Albot (Moldova) 6-3, 6-4, 6-2

Thanasi Kokkinakis (Australia) - Stan Wawrinka (Elveţia) 3-6, 7-5, 6-3, 6-7 (4/7), 6-3

Lorenzo Sonego (Italia) - Ugo Humbert (Franţa) 6-4, 6-3, 7-6 (7/3).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.