Alcoolul anulează proverbialul calm ardelenesc - Bătaie între trei bărbați în centrul Clujului

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-09-2023

Actualizat: 17-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: autoinsurancedeal.org

Poliţiştii din Cluj-Napoca au intervenit, sâmbătă, pentru aplanarea unui conflict iscat între trei bărbaţi, în apropierea unui local din Cluj-Napoca. Doi bărbaţi au fost agresaţi de al treilea, iar acesta a fugit.

„La data de 16 august a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre o stare conflictuală produsă între 3 bărbaţi, în zona unui local public situat pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au constatat că 2 bărbaţi, de 60, respectiv 53 de ani, ar fi fost agresaţi de către un altul, care nu a fost găsit la faţa locului”, a transmis, sâmbătă, IPJ Cluj.

Sursa citatî a precizat că scandalul ar fi degenerat pe fondul consumului de alcool, între bîrbatul care a plecat de la faţa locului şi cel de 60 de ani.

„Ulterior, bărbatul de 53 de ani ar fi încercat să îi oprească pe aceştia, fiind şi el agresat fizic de către cel care a plecat”, au mai precizat poliţiştii.

Aceştia continuă ancheta şi încearcă să-l găsească pe cel de-al treilea bărbat implicat în incident.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri