Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALDE a votat alegerea primarilor în două tururi. Vosganian: Nu vrem să rupem coaliția de guvernare

Vosganian-cotidianul.ro

Deputații ALDE au votat, miercuri, în plen, în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, vicepreședintele partidului, Varujan Vosganian, spunând că liberal-democrații nu vor să rupă coaliția de guvernare. Proiectul a fost retrimis la comisiile de specialitate.

Proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin a intrat, miercuri, la votul final în Camera Deputaților, cu propunere de respingere.

Propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi, astfel că proiectul a fost retrimis pentru dezbatere la comisiile de specialitate, urmând ca legea să revină la vot final în plen.

Liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, a spus după vot că social-democrații nu susțin proiectul.

„Vă batem la locale de nu vă vedeți. Nu mai bine vă găsiți oameni buni să ne bateți indiferent de alegeri?”, le-a transmis Suciu celor din opoziție, principalii susținători ai revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Deputatul Varujan Vosganian a declarat, în plen, că ALDE a votat în bloc împotriva respingerii legi și a anunțat că partidul său este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„Grupul ALDE a votat in corpore pentru alegerea primarilor în două tururi”, a spus acesta, în aplauzele opoziție.

„Asta nu înseamnă că avem divergențe cu PSD sau că vrem să rupem coaliția, pentru că în programul de guvernare nu am avut nicio precizare cu privire la această temă, astfel că rămâne la indemâna fiecărui grup parlamentar. Ce-ar fi fost dacă am fi avut alegeri într-un singur tur pentru președintele României din 1990 încoace?”, a adăugat acesta.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.