ALDE EU îi poate face viața un chin lui Tăriceanu

Într-o scrisoare trimisă zilele trecute liderului ALDE EU, în care a mai demonstrat o dată că nu-şi poate depăşi condiţia, Tăriceanu acuza forurile europene de "practici ce amintesc de trecutul totalitarist". Liderul ALDE RO exporta astfel la Bruxelles o retorică plină de mistificări, de care s-a folosit din plin la Bucureşti şi la umbra căreia îşi alşteaptă reactivarea tot felul de monştri. Dar replica primită poate schimba totul. Scrisoarea de răspuns a lui Verhofstadt este săracă în artificii retorice, în schimb pune accentul pe mecanismele care, în plan politic, îi pot face lui Tăriceanu viaţa un chin.

*"Aşa cum bine ştiţi, lucrurile stau exact invers..."

*"Alegând a doua cale, guvernul poate fortifica vitalitatea, coerenţa şi stabilitatea societăţii româneşti şi poate întări locul ei în interiorul UE şi, în cazul vostru, în familia ALDE..."

*"Când ne vom întâlni în această săptămână, la Bucureşti, sper să aud răspunsul pe care îl aveţi la întrebarea pe care o tot pun de la prima noastră întâlnire pe această temă..."

*"Nu urmaţi calea iliberală! Nu în numele nostru şi, categoric, nu cu numele nostru!"

Ce vedeţi mai sus sunt pasajele esenţiale din scrisoarea-replică, trimisă de Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE din România. Începe cu "dragă Căline", dar continuă... uşor nuanţat.

De altfel, dacă vreţi să fim şi mai precişi, o putem lejer eticheta drept o scrisoare-ultimatum a lui Verhofstadt către Tăriceanu, căci trimiterile din text la intrarea în zodia iminenţei a despărţirii ALDE EU de ALDE RO, chiar în prag de alegeri europarlamentare, sunt evidente. O nuanţă aici: chiar dacă Verhofstadt semnalizează că partidul condus de Tăriceanu a împins lucrurile într-un punct aproape fără întoarcere, decizia eliminării nu a fost încă luată şi nici nu va fi cât timp minime marje de manevră încă există.

Dar tot Verhofstadt subliniază că timpul care i-a mai rămas lui Tăriceanu pentru a îndrepta lucrurile e unul foarte scurt. "Când ne vom întâlni în această săptămână, la Bucureşti, sper să aud răspunsul pe care îl aveţi la întrebarea pe care o tot pun de la prima noastră întâlnire pe această temă, avută în acest an", scrie liderul european, astfel încât să-i fie clar colegului său de la Bucureşti că clepsidra a fost întoarsă.(Mai multe detalii AICI)

Negrescu nu a dat detalii concrete, pe motiv că discuțiile din guvern au fost „la confidențial”, însă a sugerat că acestea au avut legătură cu poziționarea Romaniei față de Uniunea Europeană, valorile și standardele acesteia, precum și cu mandatul țării noastre la președinția Consiliului UE.

„Eu sunt profund atașat de parcursul european al României, profund atașat că trebuie să respectăm standardele europene, că există cutume pe care nu le putem schimba și că putem avea o Românie puternică în UE dacă respectăm toate acestea, fiind capabili în acest fel să ne exprimăm interesele. Eu am crezut că inițietivele propuse de unii dintre colegii mei nu mergeau în această direcție și nu puteam să-mi desfășor activitatea la același nivel. Sunt convins sau sper că cei care vor asuma aceste atribuții mai departe o vor face cât mai bine. Eu cred că România trebuie să fie capabilă să livreze tot ceea ce înseamnă negocierile privind bugetul viitor european. Cred că România trebuie să fie ambițioasă. Asta înseamnă să ne asumăm această responsabilitate solicitată inclusiv de reprezentanții Comisiei Europene de a finaliza negocierile pe viitorul buget european. (...) O președinție eficientă este una care obține consensul, nu una care face din când în când un eveniment, dă bine în poză”, a spus Negrescu.

Supercompaniile, companii care domină o industrie prin mărime şi influenţă, există încă de la începuturile capitalismului. Acum un număr redus de astfel de com­panii au ajuns să fie omniprezente nu doar într-o industrie, ci şi să domine economia globală şi chiar viaţa omului. O fi bine? O fi rău? Adrian Wooldridge, editorialist al revistei The Economist şi invi­tat special la Gala ZF 2018/20 de ani, ar putea avea un răspuns. El este expert în istoria antre­prenoriatului şi autorul unor studii cuprinzătoare asupra capitalismului.

Pe 31 august 1910, Theodore Roosevelt a oferit publicului un discurs celebru într-un orăşel din Kansas, scrie Wooldridge în The Economist. Fostul preşedinte a lăudat puterea comercială extraordinară nou dobândită de America, însă a avertizat că econo­mia industrială americană a fost acaparată de o mână de companii gigant care produc o avuţie fără prece­dent pentru un număr redus de oameni şi caută să con­troleze tot mai mult din politicul ţării. Roose­velt a atenţionat că o ţară fondată pe principiul egali­tăţii opor­tunităţilor riscă să devină un tărâm al privil­egiilor pentru companii. El a jurat că va face tot po­si­bi­lul pentru a aduce noile companii-gigant sub control.

Discursul lui Roosevelt este cât se poate de ac­tual, scrie Wooldridge în The Economist. Câteva companii uriaşe acaparează pieţele internaţionale, fuzionează pentru a deveni şi mai mari şi se bucură de venituri vaste. Afacerile unora dintre giganţi au ajuns de mărimea unor economii mici. Raportate la PIB, profiturile companiilor americane sunt mai mari decât oricând din 1929 încoace. Apple, Google şi Amazon sunt astăzi forţe dominatoare în economie la fel cum erau în urmă cu un secol US Steel, Stan­dard Oil şi Sears, Roebuck and Company. Unii dintre aceşti giganţi sunt staruri cu tradiţie care s-au tot reinventat. Unii sunt nou-veniţi, din lumea emer­gentă. Unii sunt vrăjitori ai tehnologiei care şi-au construit imperii din nimic şi pe nimic. Au afaceri de zeci de miliarde de dolari, dar nu au active fizice. Ce le face asemănătoare pe aceste companii este că toate au învăţat să combine avantajele mărimii cu virtuţiile antre­preno­rialismului. Se împing în faţa rivalilor în oricâte domenii este posibil şi îşi construiesc apărări puter­nice contra concurenţei, inclusiv prin rezerve uriaşe de cash echivalente cu 10% din PIB în SUA şi cu 47% în Japonia. (Mai multe detalii AICI)