Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALDE și-a modificat statutul special pentru Daniel Constantin / DOCUMENT

Lucrările Congresului ALDE au început vineri la Palatul Parlamentului, delegaţi din cele 47 de filiale ale partidului urmând să îşi aleagă conducerea la finalul celor două zile alocate reuniunii.

În prima zi, a fost modificat statulul în așa fel încât Daniel Constantin, actualul co-președinte al formațiunii, poate fi exclus din partid.

Citește și: Dacă avem o viață socială activă, suntem sănătoși la cap pe măsură ce îmbătrânim

Acesta este al doilea Congres al ALDE, după cel de constituire a formaţiunii prin fuziunea dintre Partidul Liberal Reformator (PLR) şi Partidul Conservator (PC) din 19 iunie 2015, când Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu au devenit copreşedinţi ai formaţiunii.

content-imagecontent-imagecontent-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.