Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALDE nu va vota Strategia lui Iohannis

sigla alde

Copreşedintele Alianţei Liberale şi Democrate (ALDE), Călin Popescu - Tăriceanu, preşedintele Senatului, a anunţat că va propune parlamentarilor ALDE să voteze împotriva textului actual al Strategiei naţionale de Apărare pe motiv că a constatat existenţa unor formulări şi direcţii de acţiune care "contravin flagrant prevederilor constituţionale în materie".

"Am citit cu atenţie documentul transmis Parlamentului de către Preşedinţie şi am constatat existenţa unor formulări şi direcţii de acţiune care contravin flagrant prevederilor constituţionale în materie, motiv pentru care voi propune grupurilor noastre parlamentare (ALDE - n.r.) să voteze împotriva textului actual al Strategiei. Trebuie să se ştie că Parlamentul nu are dreptul să amendeze textul înaintat de Preşedinţie, dar are obligaţia să adopte o Hotărâre de aprobare sau de respingere a Strategiei.(...) În plus, am sesizat din partea unor colegi parlamentari o oarecare precipitare de aprobare a Strategiei. Adoptarea unei asemenea hotărâri incumbă Parlamentului o responsabilitate directă şi de aceea nu cred că viteza trebuie să fie criteriul nostru principal, ci calitatea, conţinutul Strategiei şi, mai ales, respectarea Constituţiei în spiritul şi litera ei", spune Tăriceanu, într-un comunicat de presă remis duminică.

Comisiile de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat favorabil, pe 17 iunie, Strategia Naţională de Apărare.

"Observaţiile mele critice la adresa Strategiei pot fi sintetizate astfel: pe lângă conceptele tradiţionale, Strategia naţională de apărare cuprinde o serie de concepte din toate celelalte domenii - mediul economic, energie, sănătate, educaţie, protecţie socială, agricultură, tot. Prin urmare, avem de-a face cu două lucruri care se întâmplă simultan- transferul acestor atribuţii, care sunt de resortul Guvernului, la Preşedinţie, în cadrul Strategiei de securitate naţională şi, evident, golirea de conţinut a activităţii Guvernului. Cu alte cuvinte, trecerea către o republică prezidenţială. Adică, într-un mod subtil, se merge pe această idee de consolidare a puterii prezidenţiale. Din acest punct de vedere, Strategia în forma actuală nu poate fi votată", a spus Tăriceanu.

El arată că exemple concrete din textul Strategiei care l-au condus la această decizie au fost că "Strategia naţională de apărare a României ţine de atribuţiile Preşedintelui României, fapt scris temeinic în documentul Preşedinţiei, după care, prin mijlocirea Strategiei şi cu eventualul acord al Parlamentului, Preşedintele României dobândeşte atribuţii neconstituţionale în domenii aparţinând altor puteri sau instituţii''. ''Strategia reflectă necesitatea promovării unui concept de securitate naţională extinsă... în următoarele domenii: educaţie, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice... reducerea decalajelor de dezvoltare şi reconstrucţia marilor sisteme publice', menţionează Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui Senatului, dimensiunea economică şi energetică a Strategiei conţine atribuţii consacrate din activitatea curentă a Guvernului, precum promovarea liberei iniţiative şi protejarea proprietăţii private, asigurarea cadrului concurenţial şi a competitivităţii prin diminuarea factorilor care afectează buna funcţionare a mediului de afaceri, asigurarea transparenţei pieţelor autohtone şi a capacităţii de funcţionare interconectată a lor cu cele externe, asigurarea securităţii energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare, creşterea eficienţei energetice, dezvoltarea proiectelor menite să asigure diversificarea accesului la resurse, creşterea capacităţii de interconectare şi a competitivităţii, inclusiv prin implementarea obiectivelor Uniunii Energetice, promovarea unor politici care să asigure reducerea decalajelor de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale ţării, dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de infrastructuri, consolidarea capitalului autohton, creşterea capacităţii de reacţie a sistemului de sănătate publică în cazul apariţiei unor pandemii sau situaţii de urgenţă, modelarea sistemului de sănătate prin situarea pacientului/cetăţeanului în centrul acestui sistem, corelarea politicilor privind piaţa muncii cu cele din educaţie şi sănătate, în vederea sprijinirii proceselor de dezvoltare durabilă, adoptarea unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi reducerea disparităţilor de dezvoltare la nivel teritorial.

Tăriceanu mai precizează că printre interesele naţionale de securitate menţionate în Strategie se află şi formularea "apărarea şi consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului de drept", ceea ce reprezintă ''o referire directă şi paternalistă la Puterea Judecătorească, care pare să devină prin intermediul Strategiei un nou domeniu al atribuţiilor prezidenţiale''.

"În consideraţiile finale ale Strategiei sunt menţionate şi sarcini concrete trasate Parlamentului şi Guvernului de către cel care are atribuţii, adică, aşa cum am citat la început: 'Strategia naţională de apărare a României ţine de atribuţiile Preşedintelui României. O condiţie necesară pentru operaţionalizarea Strategiei o reprezintă revizuirea cadrului legislativ în domeniul securităţii naţionale care să ţină cont, pe lângă deficienţele relevate în timp, de noile ameninţări şi de nevoia de respectare a drepturilor şi libertăţilor civile. În vederea atingerii obiectivelor şi realizării direcţiilor de acţiune asumate prin prezenta Strategie, instituţiile cu responsabilităţi în domeniile respective vor elabora strategiile, programele şi planurile sectoriale de activitate subsecvente", se mai arată în comunicat.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.