Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegatorii din Comore au început să voteze într-un referendum pentru întărirea puterilor preşedintelui

twitter.com
referendum

Alegătorii din Comore au început să voteze luni într-un referendum destinat să aprobe sau nu o reformă constituţională ce ar permite preşedintelui Azali Assoumani să candideze pentru încă două mandate consecutive, informează France Presse, potrivit Agerpres.

Operaţiunile de votare au început cu o întârziere de aproape două ore la Moroni, la ora la care trebuiau oficial deschise (07:00 locală, 04:00 GMT) neexistând materiale electorale disponibile. 

Ales în 2016, Azali Assoumani a anunţat o reorganizare majoră a puterilor în micul arhipelag din Oceanul Indian. 

Principala prevedere a proiectului său de lege modifică sistemul de preşedinţia rotativă, adoptat în 2001 pentru a aduce o anumită stabilitate într-o ţară zguduită de o lungă serie de crize separatiste şi lovituri de stat. 

Sistemul actual atribuie în mod succesiv la fiecare cinci ani uneia dintre cele trei insule ale arhipelagului (Grande Comore, Moheli şi Anjouan) puterea de a alege preşedintele ţării pentru un mandat de cinci ani, fără posibilitatea de a-l reînnoi imediat.

Citește și: Primele alegeri din Zimbabwe în care nu este implicat Robert Mugabe

Dacă reforma este adoptată, şeful statului va putea să servească consecutiv două mandate de cinci ani. 

În caz de victorie a lui "da", Asosumani Azali, un fost pucist ce a deţinut deja funcţia supremă între 1999 şi 2006, a programat alegeri prezidenţiale anticipate în 2019, care teoretic i-ar permite să rămână la putere până în 2029. 

Opoziţia i-a chemat pe alegători să nu voteze. 

Secţiile de votare ar trebui să se închidă teoretic la 16:00 (13:00 GMT). Rezultatele ar putea fi anunţate în noaptea de luni spre marţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.