Alegeri în Bulgaria. Preşedintele unei secţii de votare din regiunea Burgas, înlăturat din funcţie deoarece era beat

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Preşedintele unei comisii electorale din satul Izgrev (municipalitatea Tsarevo) a fost demis în urma unei sesizări conform căreia acesta părea a fi sub influenţa alcoolului. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Regională din Burgas în urma unei inspecţii, a relatat BNT, potrivit news.ro.

Conform sesizării primite telefonic, preşedintele se afla sub influenţa alcoolului în timp ce îi transporta pe membrii comisiei la secţia de votare.

În cursul inspecţiei ulterioare, Comisia Electorală Regională din Burgas a constatat că bărbatul se comporta relativ inadecvat şi manifesta un dezinteres total faţă de procesul electoral.

De asemenea, s-a constatat că acesta a adus alcool în incinta secţiei de votare.

În timpul discuţiei cu el, inspectorii au observat că, deşi răspundea la întrebările adresate, vorbirea sa era caracteristic neclară.

În consecinţă, Comisia Electorală Regională a decis să-l demită pe preşedinte şi să anuleze certificatul eliberat acestuia.

În locul său a fost numit un nou preşedinte, iar funcţia de vicepreşedinte a fost, de asemenea, ocupată de o altă persoană.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură15°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri