Alegeri în Cehia: formaţiunea premierului Andrej Babis este favorită

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 09-10-2021

Actualizat: 09-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: simfalogic.news

Formaţiunea populistă a premierului ceh Andrej Babis, ANO, pare să se îndrepte spre o victorie la scrutinul legislativ încheiat sâmbătă, potrivit rezultatelor parţiale, însă pe moment nu este clar dacă liderul miliardar va putea alcătui o majoritate parlamentară, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Premierul în exerciţiu Andrej Babis va încerca să câştige o a doua victorie consecutivă pentru formaţiunea sa, ANO, în pofida gestionării problematice a pandemiei de coronavirus şi a problemelor sale cu justiţia.

Potrivit Reuters, rezultatele parţiale transmise de 75,4 % din districtele electorale plasează formaţiunea ANO pe prima poziţie, cu 28,91% din voturi, urmată de coaliţia Împreună (SPOLU), cu 25,64 % din voturi, şi de alianţa formată din Partidul Piraţilor (antisistem) şi Partidul Primarilor şi Independenţilor centrişti, cu 14,42%.

În vârstă de 67 de ani, Babis - magnat în domeniile agroalimentar, chimic şi media - este acuzat de presupuse fraude cu subvenţii europene şi a provocat consternarea UE, care i-a reproşat un conflict de interese între rolurile său de om de afaceri şi cel de om politic, potrivit AFP.

Ancheta internaţională "Pandora Papers" a dezvăluit în weekend-ul trecut că el a utilizat bani din companiile sale offshore pentru a finanţa achiziţia de proprietăţi în sudul Franţei în 2009, între care un castel.

Babis - fost membru al Partidului Comunist ceh - consideră aceste acuzaţii drept o campanie de defăimare la adresa sa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri