Alertă cu bombă la o secție de votare din orașul Brașov, România. În aceste clipe, secția de votare este blocată de către polițiști și jandarmi care au intervenit la fața locului.
Conform ultimelor informații transmise de un jurnalist AGORA.md aflat la fața locului, procesul de vot nu a fost întrerupt.
De asemenea, la secția de votare din orașul german Kaiserslautern din Germania a fost anunțată o alertă cu bombă, la fața locului fiind prezentă poliția. Anterior, autoritățile din Frankfurt, Germania și Liverpool, Northampton, Marea Britanie au fost alertate că unele secții de votare sunt minate. Serviciile specializate din statele respective au pus în aplicare protocoalele pentru situații de alertă și deja au finalizat controlul antitero anunțând că alarmele respective au fost false, potrivit Ziarul de Gardă.
Patru secţii de votare constituite pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova în Germania şi Anglia au fost ţinta unor alerte cu bombă, a anunţat, duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit sursei citate, toate cele patru alerte au fost false, după verificările făcute de autorităţile ţărilor respective.
"Cu puţin timp în urmă, autorităţile din Frankfurt - Germania şi Liverpool şi Northampton - Marea Britanie au fost alertate că unele secţii de votare sunt minate. Serviciile specializate din statele respective au pus în aplicare protocoalele pentru situaţii de alertă şi deja au finalizat controlul antiterorist anunţând că alarmele respective au fost false", se arată în comunicatul MAE din Republica Moldova, potrivit Agerpres.
Alarme false cu bombă în diaspora
"MAE anunţă că alarmele sunt false, menite doar să oprească procesul de votare. Autorităţile moldoveneşti au anunţat anterior despre intenţia de alerte false şi coordonează acţiunile cu autorităţile statelor vizate", se precizează în comunicat.
În turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova se întâlnesc preşedinta în exerciţiu, proeuropeana Maia Sandu, şi socialistul Alexandr Stoianoglo.
Ministerul Afacerilor Externe din R. Moldova scrie că alarmele sunt false, menite doar să oprească procesul de votare. Autoritățile moldovenești au anunțat anterior despre intenția de alerte false și coordonează acțiunile cu autoritățile statelor vizate.
Până la ora 17:30, numărul de voturi din diasporă a ajuns la peste 245 de mii, ceea ce depășește numărul total al celor care au votat peste hotarele țării în primul tur al alegerilor, care a fost de 240 de mii.
Comentează