Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri la PNL Bucureşti. Candidat unic la şefia filialei

Busoi

Consiliul de Coordonare al PNL Bucureşti se reuneşte, sâmbătă, pentru a alege o nouă conducere, actualul lider al organizaţiei, Cristian Buşoi, precizând că este singurul candidat la preşedinţia PNL Bucureşti.

Actualul preşedinte al PNL Bucureşti, europarlamentarul Cristian Buşoi, a precizat, la solicitarea Mediafax, că este singurul candidat înscris în cursa internă pentru şefia organizaţiei.

Surse din PNL au declarat, pentru Mediafax, că din viitoarea conducere PNL Bucureşti ar urma să facă parte Dan Cristian Popescu (viceprimarul Sectorului 2) şi Marius Vintila (fost candidat la alegerile parlamentare), propuşi pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi, Ciprian Ciucu (consilier general) şi Mirela Zivari (fost candidat la alegerile parlamentare), care ar urma să ocupe funcţiile de vicepreşedinţi şi Hazem Kansou (consilier general), susţinut pentru funcţia de secretar general.

Cristian Buşoi, recent ales secretar general al PNL, a preluat conducerea filialei PNL Bucureşti în iunie 2016, după ce Cătălin Predoiu şi-a depus demisia, ca urmare a rezultatului slab obţinut în cursa pentru Primăria Capitalei.

Filiala PNL Bucureşti, sub conducerea lui Cristian Buşoi, a obţinut la alegerile parlamentare din anul 2016 un scor şi mai slab decât la alegerile locale, însă, liberalul a decis să rămână la conducerea organizaţiei, deşi preşedintele PNL de la acea vreme, Alina Gorghiu, şi-a depus mandatul, cerându-le şi liderilor de filiale care au obţinut scoruri sub media partidului să demisioneze.

Cristian Buşoi a declarat, recent, că dacă va fi reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti, la Conferinţa din data de 8 aprilie şi dacă şi alţi liberali din ţară îl vor susţine ar putea candida la preşedinţia PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.