Lituanienii votează duminică în primul tur al alegerilor legislative, în care coaliţia de centru-stânga îşi apără modul în care a gestionat pandemia de coronavirus într-o cursă strânsă cu conservatorii, în contextul în care în ţară se înregistrează un număr-record de infectări cu COVID-19, transmite AFP preluat de agerpres.
Campania electorală s-a concentrat totodată pe reducerea disparităţilor economice şi de educaţie între oraşe şi sate în această ţară cu 2,8 milioane de locuitori.
Niciunul dintre principalele partide în cursă nu pun sub semnul întrebării apartenenţa la UE şi NATO şi toate îşi exprimă sprijinul pentru opoziţia democratică din Belarus, în contextul în care autorităţile de la Vilnius au primit-o pe opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia.
Sondajele de opinie anunţă o cursă strânsă, cu Uniunea Fermierilor şi a Verzilor, de centru-stânga, a premierului Saulius Skvernelis şi conservatorii de la Uniunea Patriei - Creştin-Democraţii Lituaniei înregistrând ambele în jur de 15% din intenţiile de vot.
Dacă va fi reales, Skvernelis, care este mai popular în rândul alegătorilor din mediul rural, cu venituri mai mici decât alegătorii din oraşe, promite să creeze farmacii publice în întreaga ţară şi să introducă "o a 13-a pensie", un fel de primă anuală pentru persoanele în vârstă.
Contracandidata lui conservatoare, Ingrida Simonyte, fost ministru de finanţe, mai populară în mediul urban, îl critică pe Skvernelis - fost şef al poliţiei naţionale -, acuzându-l că administrează ţara într-un mod haotic şi populist.
În cadrul măsurilor de siguranţă luate din cauza pandemiei de coronavirus, a fost autorizat şi votul din maşină. În secţiile de votare, măştile şi păstrarea distanţei fizice sunt obligatorii, iar alegătorii sunt îndemnaţi să vină cu pixurile de acasă pentru a evita infectarea.
În pofida unei recente creşteri-record a cazurilor de îmbolnăvire, numărul deceselor având legătură cu COVID-19 este mult inferior mediei europene. Lituania a înregistrat 8.714 cazuri de îmbolnăvire - şi o cifră-record de 205 cazuri noi sâmbătă -, din care 103 decese, aminteşte Reuters.
Şi economiei lituaniene îi merge bine, previziunile Ministerului de Finanţe indicând o scădere cu 1,5% a PIB-ului în acest an, unul dintre cele mai bune rezultate din zona euro.
Însă, deşi o importantă creştere anuală a salariilor pe parcursul ultimilor ani - de aproape 10% pe an înainte de pandemie - a făcut ca salariul mediu să ajungă la 1.400 de euro brut, sărăcia şi inegalităţile în ceea ce priveşte veniturile rămân printre cele mai ridicate din UE. O cincime din populaţia ţării se afla în risc de sărăcie în 2019, în special persoanele în vârstă, ceea ce reprezintă acelaşi procent ca în urmă cu un deceniu, potrivit autorităţii statale de statistică, notează Reuters.
Cel puţin cinci din cele 17 partide înscrise la scrutin ar urma să intre în parlament, ceea ce anticipează negocieri complicate pentru formarea unei coaliţii.
Conform sistemului electoral hibrid din Lituania, jumătate din cei 141 de deputaţi ai parlamentului ţării sunt aleşi în primul tur printr-un scrutin proporţional. Restul sunt aleşi în circumscripţii, al doilea tur de scrutin urmând a avea loc la 25 octombrie după un sistem de vot uninominal.
Acesta este al optulea scrutin în Lituania, de când ţara şi-a declarat independenţa faţă de Uniunea Sovietică, potrivit dpa. Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 07:00 (04:00 GMT) şi se vor închide la 20:00 (17:00 GMT), iar rezultatele urmează să fie anunţate în cursul zilei de luni.
Alegeri legislative în Lituania: Coronavirus şi inegalităţi sociale, pe agenda primului tur de scrutin
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

27
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
27

21
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
21

87
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
87

1.954
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.954

2.260
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.260

81
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
81

1.924
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.924

74
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
74

215
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
215

98
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
98

25
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
25

59
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
59

43
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
43
















Comentează