Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri locale în Italia: semnal important pentru guvernul condus de Mario Draghi

qz.com
Mario Draghi

Italienii încep să voteze duminică, în cadrul unui tur de scrutin de două zile, pentru administrațiile locale din 65 de orașe mari și mai mici, inclusiv capitala Roma, relatează Reuters.

În urmă cu două săptămâni, Partidul Democrat (PD), de centru-stânga, a câștigat alegerile pentru primării în numeroase orașe mari, iar primarul în exercițiu al Romei, Virginia Raggi, din Mișcarea 5 Stele, nu a reușit nici măcar să ajungă în turul doi, informează Mediafax.

PD a câștigat detașat în capitala financiară Milano, precum și în Bologna și Napoli, obținând peste 50% din voturi.

Tururi secundare au loc în Torino și Trieste, precum și la Roma. Secțiile de votare se vor închide luni după-amiază.

La Roma, se așteaptă ca fostul ministru al economiei Roberto Gualtieri să recupereze majoritatea voturilor care au mers în primul tur la Raggi și la Carlo Calenda, un centrist independent.

Gualtieri s-a clasat pe locul al doilea în primul tur, cu 27%, după candidatul de dreapta Enrico Michetti, avocat și prezentator de radio, cu 30%.

Gualtieri a primit sprijinul lui Calenda și al fostului premier Giuseppe Conte, din partea Mișcării 5 Stele. Raggi a decis să nu susțină niciunul dintre candidații rămași.

Alegerile nu vor avea repercusiuni directe asupra guvernului de uniune națională al premierului Mario Draghi, dar sunt primele de când acesta a depus jurământul în februarie.

Rezultatele de până acum au fost un eșec pentru două partide aliate de dreapta, Liga lui Matteo Salvini și Frații Italiei a Giorgiei Meloni, deși este probabil ca acestea să obțină rezultate bune în multe dintre orașele mai mici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.