Cei aproximativ 6,7 milioane de alegători sârbi sunt chemaţi duminică la urne în cadrul unor alegeri legislative, care sunt de aşteptat să producă o a treia victorie consecutivă pentru premierul conservator, Aleksandar Vucic, relatează DPA şi AFP, potrivit Agerpres. Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07:00 şi se vor închide la 20:00 (05:00-18:00 GMT).
Prim-ministrul de centru dreapta, Aleksandr Vucic, a cărui formaţiune este cotată cu prima şansă în acest scrutin, a făcut apel către sârbi să întoarcă spatele "anilor negri" şi să ofere ţării un viitor european.
În încheierea campaniei sale, joi, liderul Partidului Progresist Sârb (SNS), creditat în sondaje cu aproximativ 50% din intenţiile de vot, care ar asigura acestei formaţiuni o majoritate covârşitoare în legislativul de 250 de locuri, i-a îndemnat pe sârbi să voteze pentru "viitor".
"O Serbie respectabilă, modernă şi diferită trebuie să învingă Serbia trecutului", a declarat Vucic, care a convocat alegeri parlamentare anticipate pe motiv că doreşte un mandat complet de patru ani pentru a continua negocierile de aderare la UE, începute în decembrie.
În tabăra opoziţiei slabe este de aşteptat un viraj brusc spre dreapta, iar, conform sondajelor, două partide extremiste ar putea să obţină cel puţin 5% din sufragii şi să ajungă în parlament. potrivit DPA.
Primele rezultate preliminare ale votului vor fi anunţate duminică seara, iar rezultatele finale ar urma să fie făcute publice nu mai târziu de 96 de ore de la încheierea votării, adică la 28 aprilie, ora locală 20:00.Scrutinul din Serbia este monitorizat de 1687de observatori interni şi de către 196 de observatori străini.
Alegeri parlamentare anticipate în Serbia
Articole Similare

747
Prețul petrolului a explodat efectiv după războiul din Orientul Mijlociu: a ajuns la cel mai ridicat nivel începând din ianuarie 2025
747

85
Israelul și SUA lovesc din nou Kataeb Hezbollah
85

2.757
Riadul, poarta de scăpare pentru bogații blocați în Golf - Cât costă un zbor către Europa
2.757

80
Clădiri rezidențiale lovite în Iran/ Israelul atacă și Hezbollahul libanez
80

2.257
FOTO Cine a fost liderul Hezbollah ucis în ultimul atac de IDF: era mâna dreaptă a lui Hassan Nasrallah, ucis şi el de armata israeliană
2.257

185
Iranul lansează un nou atac dur în Israel: alertă lansată de IDF
185

5.332
Toate statele Golfului au fost vizate de iranieni, o premieră istorică: Atacurile Iranului împing țările arabe spre război
5.332

3.313
De la IT la agricultură: o țară vecină cu România încearcă să repopuleze satele oferind 13.000 de euro pentru cei care vor o casă cu teren
3.313

215
Eveniment fără precedent, eclipsat de războiul din Iran - Melania Trump va prezida o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
215

5.981
VIDEO Avion de luptă american F-15, prăbușit în Kuweit. Pilotul s-a catapultat în ultima clipă
5.981

66
Kuwaitul a interceptat drone ostile în a treia zi de atacuri ale Iranului
66

3.074
VIDEO Ucraina ia la țintă porturile rusești de la Marea Neagră - Terminalul petrolier de la Novorossiisk este în flăcări
3.074

109
Închiderea prelungită a Strâmtorii Ormuz ar putea împinge petrolul spre 100 de dolari şi declanşa un şoc energetic de tipul anilor ’70
109

















Comentează