Senatorul Corneliu Popescu şi-a anunţat, vineri, înscrierea în Partidul Mişcarea Populară (PMP). El a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a luat decizia de a părăsi PNL şi de a deveni membru PMP pentru a susţine proiectul 'Mişcăm România', propus de partidul condus de Traian Băsescu.
'Este simplu! Vreau să particip la proiectul acesta Mişcăm România. Mi se pare un proiect OK. Cineva spunea zilele trecute că în România nu se mişcă nimic. Este evident că trebuie făcută o mişcare în sens pozitiv. Mă bucur că fac parte din acest partid, care este membru al Partidului Popularilor Europeni şi sper să aduc un plus nu doar în campanie, ci şi pentru viitorul acestui partid', a afirmat Popescu, conform agerpres.ro.
Parlamentarul liberal îşi propune să obţină, alături de noul său partid, un procent de peste 20% la alegerile parlamentare.
Corneliu Popescu a fost ales senator pe listele PP-DD în Colegiul Darabani- Săveni din judeţul Botoşani. În 2015 el a devenit membru PNL, participând, sâmbăta trecută, la alegerile interne pentru desemnarea candidaţilor PNL pentru alegerile parlamentare.
Alegeri parlamentare, faza pe traseism politic. Senator PNL a sărit în tabăra PMP
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.854
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
1.854

4.632
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
4.632

2.611
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
2.611

2.663
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
2.663

80
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
80

4.236
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.236

3.892
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.892

231
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
231

153
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
153

2.734
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.734

1.307
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.307

1.968
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.968

4.272
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.272
















Comentează