Stomatologii înscrişi în Colegiul Medicilor Stomatologi din România îşi aleg sâmbătă conducerea, la Bucureşti, medicii stând peste o oră la coadă pentru a-şi exercita dreptul de vot, potrivit news.ro.
Alegerile pentru funcţia de membru în Consiliul Colegiului Medicilor Stomatologilor Bcureşti şi pentru funcţia de reprezentant în Adunarea generală naţională a CMSR se desfăşoară sâmbătă, în intervalul orar 08.00 - 18.00, în incinta Clinicii de Stomatologie din şos. Olteniţei nr. 9, Sector 4.
Au drept de vot toţi medicii stomatologi înscrişi în Colegiul Medicilor Stomatologi Bucureşti, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au cotizaţia plătită la zi, nu sunt suspendaţi din calitatea de membru al Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Reprezentanţi ai stomatologilor din Bucureşti au declarat pentru News.ro că pentru prima oară există posibilitatea unor alegeri transparente, prin participarea observatorilor, ca urmare a ordinului dat de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile în care, acum 4 ani, au fost prezenţi doar 10% din totalul medicilor stomatologi.
La nivel naţional unt înregistraţi peste 21.000 de medici stomatologi.
La această oră, în Bucureşti sunt cozi şi se stă la coadă aproximativ o oră şi şi jumătate pentru a vota.
Şi la Cluj se înregistrează o situaţie similară.
Comentează