Cetăţenii bulgari votează duminică în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale considerate drept un test de popularitate pentru premierul conservator Boiko Borisov şi pentru viitorul relaţiilor dintre Sofia şi Moscova, relatează AFP.
Aproximativ 6,8 milioane de alegători sunt chemaţi să aleagă dintre cei 21 de candidaţi, între care favoriţii sunt: preşedinta Parlamentului, Ţeţka Ţatceva, 58 de ani, candidată a partidului conservator Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), la putere, şi generalul Rumen Radev, 53 de ani, fost comandant al forţelor aeriene şi candidat al Partidului Socialist, considerat un susţinător al Moscovei.
Pentru a mobiliza electoratul, premierul Boiko Borisov, reales la sfârşitul anului 2014, a avertizat că va demisiona în cazul în care candidata sa Ţeţka Ţatceva nu se clasează pe primul loc în acest tur de scrutin, cu riscul de arunca din nou în nesiguranţă această ţară săracă din UE care s-a confruntat cu grave tulburări sociale la începutul anului 2013, menţionează AFP.
Ultimele trei sondaje publicate vineri o clasează pe Ţeţka Ţatceva pe primul loc în primul tur cu 26% până la 28% din voturi, urmată de Rumen Radev cu 22% până la 23%.
Analiştii estimează că va avea loc un al doilea tur de scrutin la 13 noiembrie. O înfrângere a candidatei partidului la putere ar provoca o breşă în supremaţia GERB care controlează puterea executivă şi din care provine şi preşedintele în exerciţiu Rosen Plevneliev.
Subiecte precum lupta împotriva sărăciei, corupţia endemică, exodul populaţiei şi criza demografică în această ţară în care salariu mediu este de 480 de euro s-au aflat în centrul campaniei electorale din Bulgaria.
Primele estimări ale institutelor de sondaje de opinie sunt aşteptate la închiderea scrutinului la ora locală 20.00 (18.00 GMT).
Pentru că, pentru prima dată bulgarii sunt obligaţi prin lege să se prezinte la vot, sondajele prevăd o participare de 69 %, o creştere considerabilă în comparaţie cu 48,66% în alegerile generale din octombrie 2014.AGERPRES
Alegeri prezidenţiale în Bulgaria, un test pentru premierul Borisov
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

22
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
22

15
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
15

799
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
799

1.840
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
1.840

99
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
99

2.487
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
2.487

71
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
71

1.558
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.558

4.429
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
4.429

3.808
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
3.808

3.110
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.110

5.245
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
5.245

3.540
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
3.540
















Comentează