Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alegeri regionale în Cehia - Partidul premierului a câștigat detașat

simfalogic.news
Andrej Babis

Partidul premierul ceh Andrej Babis a câştigat sâmbătă 10 din 13 alegeri regionale, într-un vot considerat un indicator al sprijinului pentru modul în care partidul gestionează al doilea val al epidemiei de coronavirus, transmite Reuters potrivit news.ro.

Prezenţa la vot în alegerile pentru guvernele regionale a fost de 38%, peste prezenţa de 34% înregistrată în legerile de acum patru ani.

Alegătorii au votat şi pentru o treime din locurile din Senat, iar prezenţa la vot pentru primul tur a fost de 37%. Al doilea tur al acestor alegeri va avea loc peste o săptămână.

”Aş dori să mulţumesc tuturor concetăţenilor mei. Este uimitor că nu s-au temut şi au votat ”, a spus Babis.

Sprijinul acordat partidului său în sondajele de opinie a scăzut pe fondul criticilor referitoare la reticenţa sale de a reimpune măsuri dure pentru a combate pandemia şi a altor ezitări politice care afectează încrederea publicului.

La începutul acestei săptămâni, guvernul a convocat starea de urgenţă începând cu 5 octombrie şi a impus măsuri, inclusiv limitarea întrunirilor şi interzicerea unor spectacole, pentru a reduce numărul cazurilor de infecţii cu noul coronavirus înainte ca acestea să copleşească sistemul de sănătate.

Creşterea numărului de cazuri de infecţii din Republica Cehă a fost a doua ca mărime din Europa în septembrie, ajustată în funcţie de populaţie, cu peste 40.000 de cazuri înregistrate în cursul lunii trecute.

Mii de cehi au folosit posibilitatea de a-şi exprima votul la secţiile de votare drive-in, la începutul săptămânii, deoarece erau fie infectaţi de coronavirus, fie în carantină.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.