Comisia electorală din Coreea de Sud a raportat luni că deja 26,7% dintre cei aproximativ 44 milioane de alegători din ţară au votat anticipat, vineri şi sâmbătă, pentru alegerile legislative a căror zi oficială este 15 aprilie, informează dpa potrivit Agerpres.
Potrivit media sud-coreene, este vorba de o participare record, care se explică prin faptul că, în contextul restricţiilor impuse de pandemia cu noul coronavirus, mulţi alegători au vrut să evite aglomerarea la urne miercuri.
În secţiile de vot, alegătorii trebuie să poarte protecţie pentru gură şi nas, precum şi mănuşi de unică folosinţă.
Multe ţări au amânat alegerile din cauza virusului, dar în Coreea de Sud scrutinul se desfăşoară aşa cum a fost planificat.
Alegătorii aflaţi în autoizolare şi fără simptome pot vota miercuri după încheierea scrutinului obişnuit, la ora locală 18.00, astfel încât să nu se suprapună cu ceilalţi alegători, a precizat Comisia electorală, potrivit Yonhap. În plus, dacă alegătorii obişnuiţi sunt sfătuiţi să stea la 1 metru distanţă unul de altul când îşi aşteaptă rândul la cabină, această distanţă este de 2 metri pentru cei aflaţi în carantină.
Circa 50.000 de persoane sunt în autoizolare în momentul de faţă în Coreea de Sud din cauza virusului.
Luni şi marţi, autorităţile le vor trimite sms-uri în legătură cu intenţia lor de a ieşi la vot, iar cei interesaţi trebuie să răspundă până în ora 6 seara, în ziua primirii mesajului.
Numărul de noi contaminări este în scădere clară din martie, în Coreea de Sud. Luni, autorităţile sanitare au anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 25 de cazuri noi, numărul total de infectări confirmate ajungând la 10.537. În total, în ţară au fost înregistrate 217 decese din cauza COVID-19.
Potrivit sondajelor, Partidul Democrat al preşedintelui sud-coreean Moon Jae In se îndreaptă către o victorie la legislative, deşi cu o marjă restrânsă.
Alegeri sub spectrul coronavirusului în Coreea de Sud - Mulți oameni au votat anticipat
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4.606
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
4.606

3.011
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.011

24
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
24

2.617
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.617

8.825
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
8.825

1.980
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.980

5.110
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.110

1.669
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.669

178
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
178

1.924
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.924

128
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
128

95
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
95

9.218
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
9.218

















Comentează