Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aleksandar Mitrovic, atacantul echipei engleze Fulham, a fost desemnat cel mai bun jucător sârb al anului 2022

https://unsplash.com/photos/ZBZStqTOXFU
fotbal Euro 2020

Aleksandar Mitrovic, atacantul echipei engleze Fulham, a fost desemnat cel mai bun jucător sârb al anului 2022, a anunţat Federaţia sârbă de fotbal, citată de presa internaţională.

Aleksandar Mitrovic, care are 28 de ani, a fost desemnat şi în 2018 cel mai bun fotbalist din Serbia. El este depăşit la acest capitol doar de Dusan Tadic, care a obţinut de trei ori distincţia, potrivit Agerpres.

În prima parte a acestui an, Mitrovic a contribuit decisiv la revenirea lui Fulham în Premier League, reuşind 43 de goluri în 44 de meciuri în ediţia trecută din Championship. În actualul sezon, el a marcat 10 goluri în 13 apariţii în campionat pentru formaţia londoneză.

Mitrovic a înscris două goluri la Cupa Mondială 2022, unde Serbia a încheiat pe ultimul loc grupa sa, cu o remiză şi două înfrângeri.

Deşi naţionala a dezamăgit la CM din Qatar, selecţionerul Dragan "Pixie" Stojkovic a fost desemnat cel mai bun antrenor sârb al anului, la fel ca în 2021. El obţine pentru a treia oară în cariera sa această distincţie.

Cea mai bună jucătoare sârbă a anului este Jovana Damnjanovic, de la Bayern Munchen.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.