Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat vineri, la Minsk, că următoarele alegeri prezidenţiale din ţara sa au loc în 2020, potrivit calendarului stabilit iniţial, transmite Reuterspotrivit Agerpres
În discursul său anual privind starea naţiunii, Lukaşenko a menţionat, de asemenea, că scrutinul parlamentar din Belarus se va desfăşura în cursul acestui an.
La discursul rostit în Biroul Oval din sediul guvernului sunt prezenţi membrii executivului belarus, şefi ai unor agenţii de stat, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Minsk, ai mediului academic şi ai patronatului, foşti parlamentari, jurnalişti.
Discursul privind starea naţiunii prezentat de Aleksandr Lukaşenko abordează principalele aspecte ale evoluţiilor economice şi sociale din Belarus şi ţine cont de analiza petiţiilor primite de şeful statului belarus până la data de 1 martie a acestui an.
Aleksandr Lukaşenko anunţă că alegerile prezidenţiale din Belarus vor avea loc în 2020
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

72
Bulgaria înaintează spre OCDE - undă verde pe anticorupție. Unde se află România
72

19
Putin încearcă să ”încălzească” relațiile cu Armenia - Discuții despre cooperarea în domeniile energiei şi transportului
19

17
Referendum privind justiția, în Italia - Rezulate pe muchie de cuțit
17

18
Alegeri în Slovenia - Premierul Golob lansează discuţii pentru formarea unei coaliţii
18

2.633
Criza Iran - SUA. Rusia reacționează la anunțul lui Trump: E singurul lucru care poate ajuta
2.633

2.828
A murit omul care a transformat OnlyFans într-un fenomen global. Cine a fost Leonid Radvinsky
2.828

2.005
Prețul petrolului va continua să crească, iar criza care vine va fi istorică: Nicio țară nu va fi imună!
2.005

2.666
Iranul dezminte afirmațiile lui Trump legate de întâlnirea dintre cele două state: Nu există comunicări directe sau indirecte cu SUA - presa iraniană
2.666

36
Grecia aprobă programe de înarmare în valoare de 4 miliarde de euro
36

62
Traficul aerian, suspendat temporar pe aeroportul Newark din cauza unui incident
62

778
UE îl acuză pe Putin că 'stă în spatele fiecărei crize a imigraţiei în Europa'
778

30
Alegeri legislative în Danemarca, cu un ușor avantaj pentru stânga
30

3.457
Forțele ruse încep o ofensivă puternică în Ucraina, în contextul îngrijorărilor lui Zelenski privind impactul conflictului din Iran
3.457
















Comentează