Alep. Peste 8000 de sirieni au fugit din cartierele ocupate de rebeli - FOTO/VIDEO

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 09-12-2016

Actualizat: 09-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Armata rusă a anunţat vineri că a ajutat mai mult de 8.000 de cetăţeni sirieni, printre care aproximativ 3.000 de copii, să fugă în ultimele 24 de ore din cartierele din estul oraşului Alep controlate încă de rebeli, informează Reuters, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, armata rusă a declarat de asemenea că 14 rebeli s-au predat forţelor guvernamentale siriene, depunând armele şi trecând în vestul oraşului Alep. Ei au fost cu toţii iertaţi, potrivit armatei.

Citeşte şi: Noul trend în Germania. Refugiaţii musulmani SE CONVERTESC la creştinism

Agenţia de presă rusă RIA l-a citat joi pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov anunţând că armata siriană, care a capturat teritorii în ultimele zile, inclusiv centrul istoric al oraşului Alep, şi-a întrerupt activitatea militară pentru a permite civililor să plece din zonele deţinute de rebeli.

content-image

Cu toate acestea, reporteri de la Reuters aflaţi într-o parte a oraşului deţinută de guvern au afirmat că bombardamentele încă erau auzite după publicarea anunţului ministrului rus. Washingtonul a declarat la rândul său că nu are nicio confirmare că armata a încetat focul.

Ministerul Apărării rus a anunţat că forţele sale lucrau intens la deminarea zonelor din estul Alep capturate de guvernul sirian de la rebeli.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri