Ploile şi ninsorile din Coreea de Nord au fost în 2019 la cel mai scăzut nivel din ultimii 37 de ani, a transmis agenţia oficială de presă de la Phenian, KCNA, la câteva zile după ce ONU şi-a exprimat "gravele îngrijorări" privind penuria de alimente, relatează AFP potrivit Agerpres.
Din ianuarie şi până la începutul lunii mai, cantitatea de precipitaţii în Coreea de Nord nu a fost decât de 54,4 mm, cel mai scăzut nivel de după 1982, conform KCNA, care spune că este vorba de "secetă extremă".
Săracă şi izolată, Coreea de Nord, ţinta unor sancţiuni din cauza programelor sale nuclear şi balistic, are deja mari dificultăţi în a asigura hrana locuitorilor şi se confruntă deseori cu penurie alimentară.
Conform mai multor organizaţii internaţionale, printre care ONU şi Programul Alimentar Mondial (PAM), chiar şi cele mai mici schimbări meteo ar putea agrava semnificativ situaţia şi afecta producţia alimentară a ţării.
Conform unui raport al ONU publicat la 3 mai, Coreea de Nord a înregistrat anul trecut cele mai slabe recolte agricole din ultimii zece ani. Raţionalizarea alimentară a fost şi mai mult accentuată, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi fără ajutor internaţional, a atras atenţia raportul.
Aproximativ 10,1 milioane de nord-coreeni, adică 40% din populaţie, suferă de malnutriţie, precizează acest document realizat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) şi Programul Alimentar Mondial (PAM).
Experţi de la două organizaţii ale ONU s-au deplasat în Coreea de Nord în noiembrie 2018 şi aprilie 2019 pentru a inspecta cooperative agricole, zone urbane şi rurale şi centre de distribuţie.
Ei au descoperit că raţiile alimentare au fost reduse la 300 de grame de persoană pe zi din ianuarie, comparativ cu 380 de grame pentru aceeaşi perioadă din 2018. Numeroase familii nu beneficiază decât de puţine proteine şi supravieţuiesc doar cu un regim compus în principal din orez şi varză.
În anii '90, Coreea de Nord s-a confruntat cu o foamete devastatoare care a dus la moartea a sute de mii de persoane
Alertă alimentară în Coreea de Nord - Secetă extremă şi risc de penurie alimentară
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.207
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.207

2.058
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.058

565
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
565

3.677
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.677

72
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
72

1.843
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.843

95
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
95

155
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
155

109
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
109

79
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
79

53
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
53

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33

49
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
49
















Comentează