DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ CAB a redus semnificativ pedepsele celor doi artificieri care au montat dispozitiviele ce au incendiat clubul Colectiv

Inquam Photos / Octav Ganea
protest Colectiv

Curtea de Apel București a redus, ji, smenificativ toate pedepsele aplicat einițial de Tribunalul București în mega-dosarul incendiului Colectiv, în cazul artificierilor acestea fiind reduse la câte 6 ani și zece luni cu  executare, de la  9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani

„În temeiul art. 192 alin. 2 şi 3 C.pen. condamnă pe inculpatul Zaharia Viorel, la pedeapsa de 5 ani ?i 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, pe o perioadă de 5 ani În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice.

În temeiul art. 196 alin. 3 şi 4 C.pen. condamnă pe inculpatul Zaharia Viorel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist.

Men?ine pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Zaharia Viorel pentru infrac?iunea de nerespectarea măsurilor legale de securitate ?i sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 C.pen. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i g C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist, pe o perioadă de 5 ani

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i g C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte cele trei pedepse urmând ca inculpatul Zaharia Viorel să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani ?i 6 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1 an ?i 4 luni (o treime din 4 ani), în total 6 ani ?i 10 luni închisoare

În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist pe o perioadă de 5 ani

În baza art. 45 alin. 5 C.pen. raportat la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist. In baza art.72 Cp deduce perioada retinerii, arestarii preventive si arestului la domiciliu de la 06.11.2015 la 28.03.2016.

În temeiul art. 192 alin. 2 şi 3 C.pen. condamnă pe inculpatul Moise Marian la pedeapsa de 5 ani ?i 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 196 alin. 3 şi 4 C.pen. condamnă pe inculpatul Moise Marian la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 350 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul Moise Marian pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infrac?iunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate ?i sănătate în muncă. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i g C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist, pe o perioadă de 5 ani În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i g C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist.

În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte cele trei pedepse urmând ca inculpatul Moise Marian să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani ?i 6 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1 an ?i 4 luni (o treime din 4 ani), în total 6 ani ?i 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist pe o perioadă de 5 ani În baza art. 45 alin. 5 C.pen. ?i la art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a desfă?ura activitatea de pirotehnist.„, se araăt în minuta definitiva a instanei de apel.

Instanța se afla la a cincea amânare de pronunțare asupra apelurilor a căror dezbatere finală a avut loc în luna decembrie 2021. De atunci instanța a amânat succesiv pentru a redacta motivarea dar și pentru a primi documente de la sutele de părți civile din dosar.

Sentința în cazul Colectiv a fost amânată în 3 mai pentru joi.

Fostul edil al Sectorului 4 - cap de afiș

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei în acest caz, relatează agerpres.

În cadrul dezbaterilor finale, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse "orientate spre maximumul prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars. "Nu vorbim de doi, ci de un cimitir", au transmis anchetatorii la acel moment.

Deruta instanței...

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv'.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul "Colectiv", printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

* Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;

* cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;

* Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;

* pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;

* Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;

* George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

* Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare;

* Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani;

* Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Acuzații grave pentru toți inculpații

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL".

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.

Conform DNA, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU - Antonina Radu şi George Matei -, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej, şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.