DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ Carnagiu pe DN1 : Trei morţi şi trei răniţi, într-un accident TERIBIL (FOTO)

acc codlea

UPDATE: Bilanţul deceselor în urma accidentului produs pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Codlea, în judeţul Braşov, a crescut la trei. O altă persoană rănită a murit. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brașov, un bărbat care iniţial fusese rănit a murit, bilanţul deceselor ajungând astfel la trei. De asemenea, o femeie rănită a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Târgu-Mureş.

Ştirea iniţială:

Două persoane au murit şi alte patru sunt rănite, între care două grav, după ce o maşină a intrat pe contrasens duminică, pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Codlea, judeţul Braşov, şi s-a izbit de alta. Pompierii au solicitat intervenția unui elicopter SMURD, transmite MEDIAFAX.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brașov, în urma impactului dintre cele două maşini au murit o femeie şi un bărbat.

O altă persoană a intrat în stop cardiac, alta este conştientă, dar rănită grav, iar două persoane au suferit leziuni uşoare.

Pompierii au cerut intervenția unui elicopter SMURD.

”Elicopterul va ateriza în curând deoarece o victimă se pare că este în stare mai gravă”, au spus reprezentanţii ISU Braşov.

Potrivit Centrului Infotrafic, traficul pe DN1 Codlea - Vlădeni, la kilometrul 186 (judeţul Braşov) este oprit în zona în care s-a prous accidentul. Cauza accidentului a fost pătrunderea pe contrasens.

Reprezentanţii IPJ Braşov au declarat că cele două persoane care au murit se aflau pe bancheta din spate a maşinii care a intrat pe contrasens.

”Un autoturism înmatriculat în judeţul Braşov, cu patru ocupanţi, care circula pe DN 1, dinspre Sibiu spre Braşov, a pătruns pe contrasens, unde a fost lovit în partea lateral dreaptă de către un alt autoturism înmatriculat în Braşov, cu doi ocupanţi, care circula spre Sibiu. În urma accidentului, pasagerii de pe bancheta din spate a maşinii care a pătruns pe contrasens, un bărbat de aproximativ 35 de ani şi o femeie de aproximativ 30 de ani au fost proiectaţi în afara autoturismului şi au decedat. Ceilalţi doi ocupanţi ai aceluiaşi vehicul, un bărbat şi o femeie, au suferit vătămări grave”, au afirmat reprezentanţii IPJ Braşov.

Conform aceleiaşi surse, în cealaltă maşină se aflau doi pasageri, un tânăr şi o tânără, care au fost şi ei răniţi.

content-image

content-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.