Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ CCR a AMÂNAT dezbaterea rezultatelor referendumului pe justiție de pe 26 mai

CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au amânat, miercuri, dezbaterea pe dosarul de validare a rezultatelor referendumului pe justiție, inițiat de președintele Klaus Iohannis, fiind primită și o contestație pe una dintre întrebările de la scrutin.

Curtea Constituțională a României (CCR) a luat în discuție, miercuri, rezultatele referendumului pe justiție convocat de către președintele Klaus Iohannis, care a avut loc pe 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, conform Mediafax.

Citește și: Ingrid Mocanu a IZBUCNIT la adresa Alexandrei Lăncrăjan: 'Îi strică imaginea ei și paraditorilor din gașcă

Judecătorii au amânat acest dosar pentru data de 27 iunie, pentru ca noii judecători ai Curții să poată participa la dezbateri. De asemenea, Curtea a primit și o contestație la una dintre întrebările formulate la acest scrutin, depusă miercuri.

Simina Tănăsescu, fost consilier prezidențial, a depus, marți, jurământul de învestire în funcția de judecător al Curții Constituționale. Aceasta a fost propusă pentru funcție de președintele Klaus Iohannis și îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu.

De asemenea, pe 15 iunie expiră și mandatele la CCR ale judecătorilor Ștefan Minea șli Simona-Maya Teodoroiu. În locul lor au fost desemnați de către Senat Gheorghe Stan, iar de către Camera Deputaților Cristian Deliorga.

Conform Constituției, CCR „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”. De asemenea, potrivit Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, plenul instituție decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilității referendumului. Totodată, „hotărârea Curţii Constituţionale stabileşte dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”, conform legii menționate. Înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, hotărârea Curţii Constituţionale este prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună. Legea mai prevede că, pentru a verifica respectarea procedurii în organizarea și desfășurare referendumului și pentru a confirma rezultatele acestuia, CCR poate cere informații de la autoritățile publice.

„Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi operaţiunilor de desfăşurare a referendumului”, mai arată actul normativ.

Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului prevede că: „Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente”.

Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanți, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.

La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

Președintele Klaus Iohannis a avut, săptămâna trecută, consultări cu toate partidele reprezentante în Parlament, în legătură cu transpunerea în Constituție și legislație a rezultatelor referendumului. Ulterior, șeful statului a afirmat că a observat că majoritatea formațiunilor politice sunt de acord cu demersul de transpunere a referendumului. El a adăugat că propune partidelor parlamentare semnarea unui acord național pentru consolidarea parcursului european al României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.