ALERTĂ COD PORTOCALIU: Ploi torenţiale în jumătate de ţară/ HARTĂ

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-07-2016

Actualizat: 15-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben şi două cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale.

Prima avertizare cod galben vizează intervalul 15 iulie ora 10 - 16 iulie ora 10. În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în jumătatea de vest a ţării. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi intensificări de vânt cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Codul portocaliu este valabil în intervalul 15 iulie ora 18 - 16 iulie ora 10. În vestul şi nordul Olteniei, Banat şi sudul Crişanei, gradul de instabilitate atmosferică va fi foarte ridicat, iar local se vor cumula cantităţi de apă de peste 60 l/mp şi izolat peste 80...90 l/mp.

content-image

A doua avertizare cod galben vizează intervalul 16 iulie ora 10 - 17 iulie ora 10. În intervalul menţionat instabilitate atmosferică va fi accentuată în zona de munte, precum şi în Transilvania, Maramureş, Oltenia, Banat şi Crişana. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Al doilea cod portocaliu este valabil în intervalul 16 iulie, ora 15 - 17 iulie, ora 6. În judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi zona de munte a judeţului Arad, ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 60...70 l/mp.

content-image

Pe lângă avertizările cu privire la ploi torenţiale, ANM a emis şi o avertizare cod galben de caniculă, pentru zilele de 15 şi 16 iulie, valabil în sud-estul ţării.

În intervalul menţionat va fi caniculă în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

În cursul zilei de duminică, în estul şi sud-estul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară.

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri