Comisia Europeană înăspreşte regulile interne în scopul prevenirii răspândirii COVID-19, după ce comisarul european pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret Mariya Gabriel a anunţat sâmbătă că a fost testată pozitiv la COVID-19 în urma unui al doilea test efectuat după ce fusese în contact cu o persoană infectată din echipa sa, informează luni politico.eu.
Şedinţele speciale la care iau parte membri ai cabinetelor comisarilor europeni şi personal din serviciul juridic şi secretariat consacrate pregătirii propunerilor ce urmează a fi dezbătute în Colegiul comisarilor europeni se vor desfăşura online, a afirmat duminică Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei.
Reuniunile săptămânale între cabinetele comisarilor europeni se vor desfăşura tradiţional, dar vor fi limitate la şefii de cabinet, alţi funcţionari din Comisia Europeană participând în regim de videoconferinţă.
Reuniunile Colegiului comisarilor se vor desfăşura ca până acum, în persoană, însă numărul participanţilor va fi limitat la comisarii europeni, secretarul general al Comisiei Europene, serviciul juridic şi purtătorii de cuvânt.
Comisarul european Mariya Gabriel a anunţat sâmbătă că a fost testată pozitiv la COVID-19 în urma unui al doilea test pe care l-a efectuat după ce a fost contact al unei persoane infectate din echipa sa.
Fosta eurodeputată bulgară se adaugă pe o lungă listă de comisari sau lideri comunitari care au fost nevoiţi să se autoizoleze şi să fie testaţi la COVID-19 după ce au fost contacţi ai unor persoane infectate cu noul coronavirus, dar Mariya Gabriel este primul comisar european confirmat cu COVID-19.
Şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a stat în autoizolare şapte zile după ce a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv cu coronavirus, în pofida recomandărilor agenţiei europene de sănătate publică, ce prevăd 14 zile de autoizolare pentru astfel de situaţii. Von der Leyen a invocat regulile aplicate în Belgia, ţară care a redus de la 1 octombrie perioada obligatorie de carantină de la 14 la 7 zile.
Alertă COVID-19 la Comisia Europeană după ce comisarul european pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret s-a infectat
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

6
Șoferii din statul american Indiana vor plăti mai puțin pentru combustibil în următoarele 30 de zile
6

260
Iranul impune o măsură explozivă care încalcă regulile internaționale: ce li se cere navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
260

138
Secretul celor patru membre a fost descoperit: cum arăta creatura de acum jumătate de miliard de ani
138

410
Armistițiul dintre SUA-Iran este în pericol: Teheranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz
410

158
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii pregătesc planurile pentru ofensiva de primăvară-vară
158

1.243
'La un pas de o catastrofă': Lumea a trecut razant pe lângă cel mai negru scenariu al războiului din Iran. Răsuflăm ușurați doar pentru un moment
1.243

549
Fals grosolan lansat pe piață despre armistițiul Iran-SUA: „nu este planul asupra căruia lucrăm”, denunță Casa Albă
549

2.130
Trump izolează militar Iranul: „Ţara care furnizează arme militare Iranului va fi supusă imediat unui tarif”
2.130

94
Emiratele Arabe Unite cer ca Iranul să plătească ”despăgubiri şi reparaţii” în urma atacurilor Teheranului
94

1.531
Armistițiu fragil: Gărzile Revoluţiei din Iran nu au încredere în SUA și țin „degetul pe trăgaci” / Erdogan lansează un avertisment
1.531

129
Iranul acuză SUA de încălcarea a trei clauze din armistițiu
129

1.268
Traficantă de droguri, supranumită "Regina ketaminei", a fost condamnată în legătură cu decesul star ului din "Friends", Matthew Perry
1.268

1.254
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Israelul rămâne cu degetul pe trăgaci
1.254















Comentează