Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ CU BOMBĂ la Kaufland și la Spitalul Județean din Ploiești: EVACUĂRI masive făcute de forțele de ordine

breaking news stiripesurse.ro

UPDATE

Autorităţile din judeţul Prahova au finalizat verificările demarate la supermarketul din zona de nord a oraşului Ploieşti, unde s-a anunţat că ar fi un disozitiv exploziv, fără a găsi ceva suspect. La Spitalul Judeţean continuă verificările, după ce aparţinătorii bolnavilor prezenţi în Unitatea de Primiri Urgenţe au fost evacuaţi.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că pirotehniştii au încheiat activitatea de verificare a supermarketului din Ploieşti în care a fost anunţată, marţi seară, la numărul 112, prezenţa unei bombe. Alarma s-a dovedit a fi falsă.

Autorităţile continuă să facă verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, în condiţiile în care, bărbatul care a sunat la 112 şi a anunţat amplasarea unor dispozitive explozive, a indicat şi acest spital drept unul dintre locurile supuse ameninţării.

Pacienţii din unitatea sanitară nu au fost evacuaţi, însă pompierii au montat în curtea spitalului două corturi, în care au fost evacuaţi aparţinătorii bolnavilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, se fac în continuare verificări, cu echipament specific şi cu câini special antrenaţi, pentru a stabili dacă există sau nu un dispozitiv exploziv în unitatea sanitară.

UPDATE

n număr de 30 de persoane au fost evacuate marți seara din Spitalul de Urgență din Ploiești, din cauza amenințării cu bomba de la unitatea spitalicească și de la un magazin. Autoritățile fac verificări pentru a stabili dacă amenințarea este reală sau falsă.

Potrivit reprezentanților ISU Prahova, un număr de 30 de persoane au fost evacuate din spital.

„La ora 21.30 au fost evacuate 30 de persoane, aparținătorii persoanelor internate în Spitalul Județean de Urgență”, a transmis ISU Prahova.

UPDATE

"Pompierii militari au început montarea corturilor în parcarea Spitalului Judeţean în eventualitatea în care se impune evacuarea pacienţilor", au anunţat reprezentanţii ISU Prahova.

La centrul comercial s-a deplasat autospeciala pirotehnică.

Poliţia a anunţat că în cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Știrea inițială

Peste 150 de persoane au fost evacuate, marți seara, dintr-un supermarket Kaufland din Ploiești, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că în magazin a fost amplasată o bombă. De asemenea, individul a mai spus că o altă bombă a fost pusă la Spitalul de Urgență.

Potrivit ISU Prahova, un bărbat a sunat la 112 și a spus că au fost amplasate bombe la un supermarket din zona de nord a Ploieștiului și la Spitalul de Urgență.

Citește și: Rareș Bogdan face dezvăluiri importante! Ce se ascunde în spatele relației dintre Firea și Dragnea

Peste 150 de oameni au fost evacuați din magazin, iar la Spitalul de Urgență se fac verificări, fără să fie alertați pacienții, deoarece, între timp, cel care a dat alarma nu a mai răspuns la telefon.

La fața locului sunt echipaje de la pompieri, SRI, Ambulanță și Poliția Prahova, scrie mediafax.ro.

Citește și: Lovitură în plin dată de Guvern, pentru mii de români! Nu vor primi nici în 2019 acești bani promiși de ani buni

Autoritățile nu exclud ca amenințarea să fie una falsă, dar cu toate acestea, fac verificări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.