ALERTĂ. Cumperi ieftin, plătești scump! `Efectul Temu`: un tricou fake Disney i-a adus o amendă de 600 de euro

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 09-09-2025 11:23

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Un caz petrecut în Italia face valuri în toată Europa și arată adevărata față a „chilipirurilor” de pe platformele asiatice. Un consumator italian a comandat de pe Temu câteva produse banale în valoare de doar 42 de euro, printre care și un tricou și câteva agrafe „Disney” pentru părul fetiței sale. Ce a primit în schimb? O amendă usturătoare de 618 euro și confiscarea produselor!

Cum s-a ajuns aici? Legea din Italia nu iartă

Totul a început când coletul a ajuns la biroul vamal din Roma, unde inspectorii au considerat suspecte articolele cu personaje din Monsters & Co. și Inside Out. Pentru verificare, a fost solicitată expertiza avocaților Disney, care au confirmat: era vorba de marfă contrafăcută. Rezultatul? Sechestru administrativ și amendă maximă pentru consumator.

Conform legislației italiene, introducerea în țară a mărfurilor contrafăcute din afara UE se sancționează cu amenzi între 300 și 7.000 de euro, indiferent dacă produsele sunt pentru uz personal și chiar dacă valoarea lor e mică. Asta înseamnă că un simplu tricou cumpărat la ofertă poate să coste de zeci de ori mai mult în realitate.

Caz tot mai frecvent – valul de fake-uri din China

Asociația de consumatori Codacons a preluat cazul și avertizează că astfel de situații se înmulțesc. Din ce în ce mai mulți cumpărători ajung să fie sancționați pentru importuri neintenționate de marfă contrafăcută de pe platforme precum Temu sau Shein. „Efectul Temu” devine un fenomen european, iar autoritățile privesc cu îngrijorare amploarea lui.

România se pregătește cu Taxa Temu

Cazul italian vine exact în momentul în care România pregătește implementarea Taxei Temu – o taxă logistică de 25 de lei pentru fiecare colet extracomunitar, aplicată de la 1 noiembrie 2025. Autoritățile de la București speră astfel să închidă portițele fiscale prin care giganții asiatici inundă piața locală cu produse ieftine, dar de multe ori foarte riscante sau contrafăcute.

Cazul din Italia arată că nu există chilipir fără risc. Un tricou cumpărat cu câțiva euro se poate transforma într-o amendă de sute de euro. „Efectul Temu” nu mai e doar un slogan, ci o adevărată bombă care lovește Europa și pentru care România a ales să ia măsuri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri