Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alertă | Discuțiile cu marile magazine au eșuat - Prețurile la alimente pot exploda de la 1 februarie, dar comerciații au o altă propunere

hipermarket

Discuţiile de la Ministerul Agriculturii cu retailerii despre măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază s-au încheiat, însă concluziile finale vor fi anunţate abia săptămâna viitoare, după o altă rundă de discuţii cu procesatorii, mai ales că retailerii au venit cu o nouă variantă de lucru, respectiv introducerea unui mecanism prin care să se intervină punctual la unele produse care înregistrează fluctuaţii mari de preţ.

Comerciații vor discuții și cu premierul Ciolacu

"Am avut o discuţie pe ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial. Am discutat aspectele privind alimentele de bază trecute în ordonanţă, care este valabilă până pe 31 ianuarie. Bineînţeles, am discutat şi de cantităţi, am discutat şi despre faptul că nu a fost penurie de alimente, aşa cum se spunea în spaţiul public, că ar exista posibilitatea să fie penurie de alimente. Am analizat, bineînţeles, şi stocurile pe care le deţin retailerii în momentul de faţă, pentru că atunci când dai un act normativ de prelungire sau nu-l mai dai sunt nişte business-uri care trebuie gestionate corect privind şi stocurile pe care le au. Continuăm discuţiile şi cu procesatorii şi, după aceste discuţii, la solicitarea Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale, o să avem o întâlnire şi la Guvern şi cu domnul prim-ministru", a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Acesta a subliniat că reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au solicitat ca, după discuţiile cu procesatorii, să fie şi o întâlnire cu premierul pe acest subiect, pentru a analiza împreună ce măsuri vor fi aplicate în perioada următoare.

"Eu am să discut cu domnul prim ministru pe această temă şi bineînţeles că premierul îi va primi la Guvern, aşa cum i-a primit şi prima oară. Am avut un dialog permanent cu asociaţia şi din punctul nostru de vedere încă suntem în analiză, vedem ce ce se va întâmpla. Vreau şi punctul de vedere al asociaţiilor din industria alimentară din România şi, bineînţeles, vom stabili împreună la Guvern decizia pe care o vom lua, dacă vom continua cu prelungirea măsurii de plafonare a adaosului comercial sau putem să intervenim într-un acord serios pe alimentele de bază, astfel încât să fie verificate de autorităţile de control, că vorbim aici de Consiliul Concurenţei, că vorbim de ANAF. Sunt convins că aşa cum şi-au respectat până acum toate angajamentele faţă de Guvernul României şi faţă de români privind scăderea şi preţul corect pe care trebuie să-l plătească familiile cu venituri mici şi medii, cred că în continuare lucrul acesta îl putem stabili împreună şi să avem un dialog şi o relaţie instituţională corectă între procesatorii din România, Ministerul Agriculturii, cât şi zona de retail din România", a subliniat Barbu.

Poziția comercianților

La rândul său, directorul executiv al AMRCR, George Bădescu, a subliniat că subiectul este unul delicat, dar şi de mare însemnătate pentru consumatori,"pentru că aici este esenţa".

"În relaţia cu consumatorul noi suntem parteneri, pentru că avem acelaşi obiectiv şi anume ca aceşti consumatori, cetăţenii din România, să aibă acces la produse, acest acces să fie facil, să existe varietate şi volum de marfă permanent. Pe de altă parte, tot împreună să căutăm metode, variante prin elemente adverse, precum inflaţia sau poate alte elemente care pot modifica punctual disponibilitate anumitor produse pe raft la preţuri corecte, să fie influenţate. Din acest punct de vedere am văzut şi poziţia avută de reprezentanţii asociaţiilor de procesatori şi micii comercianţi. Există în continuare totuşi o anumită îngrijorare vizavi de modalitatea în care, poate, se va continua cu acest proiect. Totuşi, noi am vrea să spunem că pe perioada cât a funcţionat (...) s-au atins obiectivele iniţiale: asistăm la o valoare a inflaţiei aproximativ la jumătate faţă de cât era în vară, când a început acest proiect, a existat o stabilitate în zona preţurilor pentru aceste produse şi nu a existat penurie", a spus Bădescu.

Acesta a adăugat că este important modul în care va continua să funcţioneze acest proiect, pentru că în piaţă funcţionează concurenţa, iar performanţa companiilor trebuie să decidă serviciile şi preţurile în relaţia cu consumatorii.

"Ideea este cum să continuăm, pentru că totuşi aceste intervenţii, care pe undeva au şi o acoperire în ceea ce priveşte atât legislaţia, cât şi practica naţională, comunitară, sunt destinate să apară în circumstanţe excepţionale. Circumstanţele sunt altele acum, avem o anumită stabilitate şi trebuie să vedem cum continuăm pentru că, pe de o parte, trebuie să ne asigurăm că totuşi concurenţa continuă să funcţioneze în piaţă şi practic performanţa companiilor trebuie să fie cea care decide până la urmă mersul, serviciile, preţurile şi toate celelalte în relaţia cu consumatorul. Pe de altă parte, însă, ne aflăm într-o situaţie complexă şi comerţul singur nu este cel care poate neapărat să influenţeze într-o manieră decisivă evoluţiile generale în ceea ce priveşte inflaţia. Şi avem exemplele acestea şi cu combustibilul şi cu energia, deci este bine să ne asigurăm că nu vor mai exista evoluţii bruşte, necontrolate, în detrimentul consumatorului", a explicat Bădescu.

Intervenții punctuale la anumite produse, o variantă de lucru

Acesta este convins că se va găsi o varianta fezabilă care să răspundă atât cerinţelor de concurenţă, cât şi celor venite din partea consumatorului în privinţa fluctuaţiilor mari de preţuri.

"Am constatat împreună că au existat efecte pozitive, dar pe de altă parte trebuie să vedem cum să continuăm, pentru că trebuie să ne gândim şi la alte mecanisme sau cumva la o ajustare a acestui gen de intervenţie prin ordonanţă de urgenţă, de aşa manieră încât totuşi şi funcţionarea pieţei să fie asigurată. Noi însă ne reafirmăm disponibilitatea, suntem întotdeauna pentru un dialog, suntem pentru găsirea de soluţii şi credem că există şi expertiza şi maturitatea ca să ajungem la o variantă care să răspundă tuturor acestor provocări. (...) Vreau să transmitem un mesaj de stabilitate şi de încredere către consumatori şi credem că până la urmă evoluţiile din ultimii ani ne arată că totuşi am reuşit în destule privinţe să păstrăm un echilibru şi să găsim soluţii până la urmă (...). Ne pregătim pentru viitoarea întâlnire cu procesatori şi distribuitori şi suntem convinşi că vom găsi o variantă fezabilă care să răspundă atât cerinţelor de concurenţă, cât şi acelor cerinţe venite din partea consumatorului, să nu mai fie fluctuaţii mari de preţuri", a mai spus Bădescu.

Potrivit unor variante de lucru propuse de retaileri, care susţin că încă nu a fost discutată modalitatea concretă, ci doar ideea unui mecanism, ar putea exista o intervenţie punctuală, dacă există fluctuaţii mari de preţ, pe anumite produse. Această intervenţie, printre altele, presupune acordul voluntar, promoţii, reducerea adaosului comercial punctual sau plafonarea preţului.

Plafonarea adaosului comercial expiră la 1 februarie

Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023, pentru o perioadă de trei luni, cu 14 grupe de produse alimentare: pâinea, laptele de vacă proaspăt, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, făină albă de grâu, mălai, ouă, ulei de floarea soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi albi vrac, zahăr alb tos.

La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă, în total fiind 21. Astfel, lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost extinsă cu: orez - bob rotund, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi şi carne tocată.

Termenul limită privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază este 31 ianuarie 2024.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.