Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - DNA a trimis în JUDECATĂ pentru luare de mită pe șeful Laboratorului de analize a Spitalului 'Alexandru Obregia'

Sigla DNA

Elena Postolache, la data faptei medic primar, şef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului de Psihiatrie "prof. dr. Alexandru Obregia", a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzată de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Elenei Postolache, la data faptei medic primar, şef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "prof. dr. Alexandru Obregia", sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Citește și: LOVITURĂ CRUNTĂ în dosarul Hexi Pharma II - Ce decizie DEFINITIVĂ a luat instanța față de cei judecați

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul transmis instanţei că, în perioada 29 august 2014 - 19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia" şi o societate comercială, Elena Postolache, în calitatea menţionată, ar fi primit în trei tranşe, de la reprezentanţii firmei respective, suma totală de 102.200 lei.

"Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă şi achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Alexandru Obregia', ar fi fost primiţi de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu şi anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziţia de produse necesare Laboratorului de analize medicale", precizează anchetatorii.

DNA informează că Postolache a consemnat într-un cont bancar suma de 102.200 lei, asupra căreia s-a aplicat sechestrul asigurator în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.