Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALERTĂ - Guvernul va publica raportul GRECO privind lupta anticorupție în România

breaking news stiripesurse.ro

Guvernul a avizat, miercuri, publicarea raportului GRECO. Ministrul Justiției Ana Birchall va stabili, împreună cu reprezentanții GRECO, momentul în care raportul va fi publicat, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

„Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO, pentru că, așa cum a și spus doamna prim-ministru, vom face demersurile necesare și vom îndeplini toate procedurile pentru că Guvernul chiar este transparent în ceea ce privește relația cu partenerii noștri europeni pe acest segment”, a anunțat Nelu Barbu, la finalul ședinței de Guvern.

El a afimat că ministrul Justiției va stabili împreună cu reprezentanții GRECO momentul în care va fi publicat raportul.

„Procedural, de acum încolo ministrul Justiției va stabili împreună cu GRECO momentul în acre va fi publicat, pentru sincronizare, să fie publciat și în limba română și în limba engleză în același timp. E o chestiune de zile presupun”, a conchis Nelu Barbu.

Raportul pe 2018 al Grupului de state împotriva corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei, face referire la ritmul de implementare de către România a recomandărilor în domeniul luptei împotriva corupției.

Ţările cu cel mai mare număr de recomandări neimplementate sau implementate doar parţial sunt Turcia (33), Bosnia (23), Grecia (19), Armenia (17), Belgia (17), Macedonia de Nord (17), Serbia (17), Cipru (14), Portugalia (14) şi România (12).

România a fost ţara cu cel mai mare (6) număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari, fiind urmată de Polonia (5), Cipru, Serbia şi Turcia (câte 4 recomandări neimplementate).

De asemenea, ţara noastră s-a aflat printre cele 16 ţări care nu s-au conformat deplin niciunei recomandări a GRECO privind parlamentarii, alături de Azerbaidjan, Belgia, Bosnia, Croaţia, Cipru, Danemarca, Germania, Lituania, Malta, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Turcia.

Cu privire la judecători, Finlanda, Norvegia şi Suedia sunt singurele trei ţări care s-au conformat deplin recomandărilor GRECO, Estonia şi Polonia unei proporţii de 80% din recomandări, ele fiind urmate de Slovenia (75%), România (67%), Azerbaidjan şi Letonia (câte 57%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.