ALERTĂ - Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a fost suspendat din nou din funcție

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-01-2018

Actualizat: 02-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit marți, 2 ianuarie 2018, că președintele Igor Dodon și-a încălcat atribuțiunile constituționale și jurământul de credință. Astfel, Curtea a stabilit ca Dodon să fie suspendat temporar din funcție, atribuțiunile urmând să fie preluate temporar de președintele Parlamentului.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a examinat marţi sesizarea Partidului Democrat privind suspendarea atribuţiilor lui Igor Dodon de numire a unor miniştri, această prerogativă urmând să revină președintelui Parlamentului, Andrian Candu.

Igor Dodon a semnat demisiile mai multor miniştri din Guvernul Filip, după ce Partidul Democrat a decis să facă anumite schimbări în Cabinet. Preşedintele însă a refuzat să semneze decretele de numire în funcţie a noilor miniştri. Ca urmare, PDM s-a adresat CCM cerând să fie constate circumstanţe care justifică interimatul funcţiei de preşedinte al R. Moldova.

Refuzul deliberat al preşedintelui ţării de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de numire a persoanei propuse în mod repetat de către prim-ministru constituie o încălcare gravă a obligaţiilor sale constituţionale şi poate fi considerată o situaţie în care preşedintele este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. Ca urmare, interimatul în astfel de situaţii este asigurat de preşedintele Parlamentului sau de prim-ministru.

O situaţie similară s-a înregistrat la sfârşitul lunii octombrie, când a fost numit în funcţie ministrul Apărării, Eugen Sturza. Decretul de numire a fost semnat atunci de Andrian Candu, după ce Curtea Constituţională a suspendat atribuţiile lui Igor Dodon.

***

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri