Un avion de tipul Super King s-a prabusit marti la scurt timp dupa decolare la periferiile capitalei indiene New Delhi, toate cele zece persoane aflate la bord pierzându-si viata în accident, transmite Reuters, citând surse oficiale.
Avionul, închiriat de Fortele de securitate a frontierelor, avea ca destinatie orasul Ranchi, din estul tarii, a precizat un purtator de cuvânt.
Aparatul s-a prabusit la scurt timp de la decolarea din New Delhi, într-un sat situat nu departe de aeroport, a anuntat ministrul aviatiei civile, Mahesh Sharma, citat de DPA.
Majoritatea celor aflati la bord erau tehnicieni.
Cauza prabusirii nu este cunoscuta deocamdata, a declarat purtatorul de cuvânt.
Televiziunile au transmis imagini de la locul accidentului, unde epava în flacari degaja un fum dens si unde au ajuns masini de pompieri si echipe de salvare.
Comentează