Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alertă în Palestina: Preşedintele, spitalizat pentru o procedură cardiacă

palestina

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a fost dus joi la spital, la Ramallah, în Cisiordania ocupată, o sursă medicală declarând că liderul în vârstă de 81 de ani a fost supus unei proceduri cardiace, informează Reuters. Potrivit unui comunicat emis de agenţia oficială de presă palestiniană WAFA şi atribuit unui purtător de cuvânt prezidenţial, "starea de sănătate" a lui Abbas "este foarte normală".

Medicii au planificat să efectueze un cateterism cardiac, o procedură în care este introdus un tub subţire de plastic într-o arteră sau venă şi apoi se avansează în camerele inimii pentru diagnosticarea şi îndepărtarea oricărui blocaj, a declarat oficialul palestinian, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.