VIDEO Alertă în Rusia: Avarie la o centrală chimică lovită de drone - Orașul a fost acoperit de un nor de gaze cu un miros înțepător

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 05-02-2025 13:37

Actualizat: 05-02-2025 15:37

Guvernatorul regiunii ruse Astrahan, Igor Babușkin, a îndemnat oamenii să nu intre în panică după ce orașul capitală, aflat aproape de un imens complex chimic, a fost învăluit într-un nor suspect. Orașul are aproximativ 475.000 de locuitori.

Igor Babușkin a spus că gazul pe care oamenii îl pot simți prin miros este rezultatul operațiunilor de reabilitare de la uzina chimică.

„Dragi cetățeni, în această dimineață orașul a fost acoperit de un nor de gaze naturale, care are un miros specific, acesta apare după procesare. Gazul natural nu este periculos pentru sănătate când se află în spații deschise. Nu intrați în panică”, a scris el pe Telegram.

Guvernatorul a mai spus că meteorologii estimează că norul se va îndepărta de oraș.

Mai multe echipamente ale complexului chimic au fost oprite după atacul de zilele trecute. Atunci, dronele ucrainene au lovit obiective din regiune.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri